Autospeciale noi pentru polițiștii din județ. Acestea au fost repartizate și oamenilor legii din Făgăraș și Țara Făgărașului

Inspectoratul de Poliție Județean Brașov are în dotare 16 autospeciale noi, anunță purt. de cuv. al IPJ Brașov, printr-un comunicat transmis presei. Acestea fac parte din programul de reînnoire al parcului auto al Poliției Române din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Autospecialele care au intrat în dotarea structurilor operative vor fi folosite în activitățile zilnice și vor conduce la creșterea capacității de acțiune.

Acestea au dotări specifice muncii operative, sunt inscripționate, au rampe de semnalizare acustice și optice, imaginea acestora fiind schimbată printr-o nouă colantare.

Autospecialele au fost repartizate structurilor de ordine publică și rutieră, fiind distribuite Serviciului Rutier, Poliției Municipiului Brașov – Biroul Rutier, Secția 1 Poliție, Secția 3 Poliție, Secția 4 Poliție,  Poliției Stațiunii Predeal, Poliției Municipiului Codlea, Poliției Municipiului Făgăraș, Poliției Stațiunii Poiana Brașov și Posturilor de Poliție Tărlungeni, Prejmer, Cristian, Hoghiz și Teliu.



Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov sunt în    permanență la datorie pentru asigurarea unui climat optim de siguranță a cetățeanului!

IMG-20200714-WA0001 IMG-20200714-WA0003 IMG-20200714-WA0002

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.