Începe distribuirea pachetelor gratuite cu produse alimentare

Primăria Făgăraș, prin Direcția de Asistență Socială, începe distribuirea pachetelor gratuite cu produse alimentare, prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (POAD) 2019/2021. Beneficiare sunt persoanele care au un venit minim garantat și cele care primesc alocaţie pentru susţinerea familiei.

Pachetele pot fi ridicate începând din 7 iulie 2020, zilnic între orele 9.00 – 13.00, din curtea Bisericii Evanghelice din centrul orașului (intrarea din strada Libertății). Acestea conțin: făină albă de grâu (1 kg), mălai (1 kg), paste făinoase (400 g), ulei (1 L), zahăr (1 kg), orez (1 kg), conserve cu carne (300 g + 300 g + 200 g), compot de fructe (720 ml), gemuri ( 360 g + 360 g).

„Produsele de igienă, care au venit prin același program cu fonduri europene, au putut fi ridicate de la Cantina de Ajutor Social lunile trecute. Cutiile acestea, însă, sunt voluminoase – aproximativ 25 kg are fiecare, și am fost nevoiți să găsim o altă locație pentru depozitarea lor”, a declarat Gheorghe Harabagiu, DAS Făgăraș.

Ridicarea ajutoarelor se face în baza prezentării actului de identitate valabil, verificării identităţii persoanei pe listă şi a semnării de primire a pachetului cu produse de igienă de către destinatarii finali.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.