Marți, 30 iunie, este ultima zi în care românii pot depune Declarația Unică

Marți, 30 iunie 2020, este ultima zi în care poate fi depusă Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoane fizice. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a postat, pe pagina sa de Facebook, un model al declaraţiei unice.

Cine trebuie să depună Declarația unică

Declarația unică trebuie depusă de toate persoanele fizice care obțin venituri din activități independente, din drepturi de proprietate intelectuală (cu excepția celor pentru care impozitul se reține la sursă), chirii, activități agricole pentru care venitul net se stabilește în sistem real, piscicultură, silvicultură, transferul titlurilor de valoare și orice alte operațiuni cu instrumente financiare sau venituri din alte surse.


Chiar și pensionarii care obțin venituri din alte surse, în afară de pensii, trebuie să depună declarația unică.

 Obligația de a depune Declarația unică

Plafonul de 12 salarii minime brute garantate în plată este de 24.960 lei. Astfel încât, dacă totalul veniturilor extrasalariale în cuantum net anual sunt situate sub pragul de 24.960 de lei, asigurarea la sistemul public de pensii şi la sistemul de sănătate este opţională.

Însă în cazul în care veniturile extrasalariale sunt în cuantum net anual egale sau mai mari decât plafonul de 24.960 de lei, atunci asigurarea la sistemul asigurărilor sociale şi la sistemul asigurărilor de sănătate este obligatorie.

Ultima zi în care se poate depune Declarația unică

Potrivit Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), termenul de depunere a Declarației unice este marți, 30 iunie 2020, după ce acesta a fost prelungit.

„Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 69/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum și pentru instituirea unor măsuri fiscale, termenul de depunere a formularului `Declarație unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoane fizice` a fost prorogat până la data de 30 iunie 2020, inclusiv”, anunţă ANAF pe reţeaua de socializare.

Cum se poate depune Declarația unică

Declarația se poate depune în format pe hârtie, dar se poate completa pe calculator și se poate depune online:

– prin intermediul serviciului „Spaţiul Privat Virtual” (SPV)
– prin intermediul site-ului e-guvernare.ro, cu semnătură electronică calificată.

Declarația unică se depune până la 30 iunie 2020, inclusivPrin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.69/2020 pentru…

Publicată de Agenția Națională de Administrare Fiscală pe Vineri, 26 iunie 2020

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.