„Județul nostru are nevoie de responsabilitatea dumneavoastră!“

Județul Brașov se află pe locul trei ca număr de persoane infectate cu noul coronavirus, după Suceava și București. Potrivit DSP, în ultima săptămână s-au înregistrat în medie 20 de cazuri noi pe zi. Ultima informare arăta faptul că în județul Brașov sunt 1.148 de infectați, de aceea  autorităților sanitare fac din nou un apel către cetățenii județului de a respecta măsurile care ne pot proteja de acest virus.

„În ultima săptămână s-au înregistrat în medie 20 de cazuri noi pe zi. Acest fapt ne arată încă odată că epidemia este în plină desfășurare. Orice gest pe care îl facem contează și în acest sens vă reamintim câteva reguli care se aplică în mijloacele de transport rutier:
– purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie în toate gările, autogările, porturile, locurile de îmbarcare/ debarcare, terminalele aeroporturilor și stațiile de metrou, precum și în interiorul oricărui mijloc de transport persoane.
– Accesul pasagerilor în mijlocul de transport se realizează pe ușa din față, iar coborârea se realizează pe cealaltă/celelalte ușă/uși, dacă aceasta/acestea există.
– La îmbarcare/debarcare, pasagerii trebuie să respecte o distanță minimă de siguranță unul față de celălalt.
– În zonele de așteptare, distanța dintre persoane trebuie să fie de cel puțin 1,5 m.
Județul nostru are nevoie de responsabilitatea dumneavoastră!

Vă mulțumim!“, au transmis reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Brașov.

foto: DSP Brașov



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.