IJP BRAȘOV anunță controale privind respectarea măsurilor obligatorii în perioada STĂRII DE ALERTĂ

Polițiștii brașoveni, în colaborare cu reprezentanți ai altor instituții, vor efectua controale, pe raza întregului județ, pentru a verifica dacă sunt respectate prevederile H.G.nr. 476 din 16.06.2020, privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României.
Amintim că, pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus, este obligatorie purtarea măștii de protecție în spaţiile publice închise, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 13 şi art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020.

De asemenea, conform art. 6, pct. 3 din Anexa 3 a actului normativ menționat, „prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice sunt permise în spaţiile special destinate, dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanţe de minimum 2 m între mese şi participarea a maximum 4 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, şi cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii, ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020”.
Pentru prevenirea și limitarea răspândirii COVID-19, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, în colaborare cu reprezentanți ai instituțiilor cu competențe în domeniu, vor desfășura în perioada următoare, acțiuni pe raza întregului județ, în vederea verificării respectării noilor măsuri impuse de H.G. nr. 476/2020. Scopul acțivităților efectuate nu este de a sancționa contravențional cetățenii, ci de a preveni şi combate efectele pandemiei. Recomandăm tuturor cetățenilor să respecte legislația în vigoare, necunoașterea legii neputând fi invocată ca scuză”, a subliniat purtătorul de cuvânt al IJP Brașov, comisar Alina Maria Ivan.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.