Examen fără probleme la Colegiul Național „Radu Negru“

Evaluarea Națională s-a încheiat astăzi, cu ultima probă, cea de Limba și literatura maternă, susținută de absolvenții clasei a VIII-a, care au studiat într-o limbă a minorităților naționale. Primele rezultate vor fi afișate luni, 22 iunie, până la ora 14:00.

La Colegiul Național „Radu Negru“, examenul s-a desfășurat fără incidente și toți cei 97 de absolvenți de clasa a VIII-a au fost prezenți la examenele din cadrul Evaluării Naționale.

La Colegiul Național „Radu Negru“, pentru anul acesta, am avut 97 de absolvenți de clasa a VIII-a iar examenul propriu-zis s-a desfășurat în condiții optime. Pe această cale, vreau să le mulțumesc atât elevilor, cât și părinților, cât și cadrelor didactice. Nu am avut niciun incident, niciun absent, copiii au fost relaxați, valorizați și am respectat întru totul  normele prevăzute de metodologiile de actualitate“, ne-a declarat Maria Racu, dir. Colegiului Național „Radu Negru“.

Deși au scăpat de emoțiile examenelor, elevii mai au puțin până când vor răsufla ușurați. Primele rezultate vor fi afișate luni, 22 iunie, până la ora 14:00.

Reamintim faptul că, în conformitate cu prevederile art.5 și ale art.6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD), precum și cu solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Ministerul Educației și Cercetării va publica rezultatele elevilor obținute în urma susținerii examenelor naționale cu anonimizarea numelui și a prenumelui.

Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, în zilele de 22 iunie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 23 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00). În acest caz, al depunerii contestațiilor, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi anunțate sâmbătă, 27 iunie.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.