„Nu consilierii sunt cei care au decis cum să voteze aceste proiecte, ci liderii locali a două partide: Nelu Mareș și Mihai Popa“

Consilierii locali au fost convocați în seara zilei de marți, 16 iunie, în ședință extraordinară. Pe ordinea de zi au fost patru proiecte de hotărâre, însă doar unul a primit un vot favorabil din partea legislativului, alte două fiind amânate și unul respins.

Se apropie alegerile locale, taberele sunt împărțite, iar acest lucru este vizibil și din plenul consiliului local. Dacă timp de patru ani consilierii Partidului Național Liberal au susținut proiectele propuse de primar, iată că de data aceasta, liberalii au dat un vot împotrivă (prin abținere) alături de colegii lor de la PSD și ALDE și astfel au făcut majoritate împotriva proiectelor inițiate de primarul Făgărașului.

Această ședință extraordinară a fost convocată după ce m-am consultat cu consilierii locali, în ultima ședință ordinară a  lunii trecute. Am avut discuții pe această temă, la ultimele două ședințe ordinare din lunile trecute, deci de două luni de zile avem discuții despre aceste proiecte și am convenit la ultima ședință să facem o ședință extraordinară, exclusiv pentru aceste proiecte. Avem programată o tragere anul acesta, de 15 milioane de lei din creditul contractat pentru șoseaua ocolitoare. Ca să nu pierdem acești bani, am convenit și am propus ca acești bani să fie alocați proiectelor în curs de implementare, pentru a cheltui acești bani, anul acesta. Dacă nu cheltuim acești bani în acest an, banii nu se mai reportează în anii viitori. În timp, îi vom recupera parțial, din fonduri europene, parțial din banii pe care nu îi cheltuim din bugetul local. La sfârșitul anului, tot prin hotărâre  de consiliu local, vom distribui banii pentru investițiile pe care le avem în curs. În speță, facem această procedură pentru a avea bani după ce finalizăm licitația pentru modernizarea variantei ocolitoare, pentru a implementa acel proiect. Cu cei 15 milioane și cu încă 8 milioane din credit pe care îi avem de tras anul viitor, vom moderniza mare parte din varianta ocolitoare“, ne-a declarat Gheorghe Sucaciu, primarul Făgărașului.

Primarul spune însă că nu consilierii au fost cei care au decis votul de aseară, ci liderii locali ai unor formațiuni politice și că din partea unor consilieri locali vom avea o surpriză la următoarele alegeri, pentru că se vor regăsi pe listele altui partid politic.

Aseară, din punctul meu de vedere, nu consilierii sunt cei care au decis cum să voteze aceste proiecte, ci liderii locali a două partide: Nelu Mareș, lider local al Partidului Național Liberal și Mihai Popa, lider local al Partidului Pro România. Poate mă întrebați de ce vă spun de partidul Pro România. Pentru că un consilier local, în speță Alexandru Mazilu, s-a transferat la Pro România și la fel au făcut patru consilieri PSD. O să-i spun pe fiecare în parte, la momentul respectiv sau o să-i vedeți în perioada următoare pe ce liste vor candida acești oameni. Nelu Mareș și Mihai Popa s-au înțeles pentru a bloca aceste proiecte ca să-i arate primarului că factorii politici contează și nu contează faptul că atunci când au depus jurământul consilierii locali au făcut-o pentru a lucra în folosul comunității și al municipiului Făgăraș și nu pentru liderii locali sau pentru un partid politic. Prin respingerea acestor proiecte s-au blocat plățile pentru lucrarea de la pediatrie, pentru modernizarea străzii Doamna Stanca, s-au blocat plățile pentru modernizarea Cetății Făgăraș, s-au blocat plățile pentru realizarea conductei colectoare a apei pluviale de pe strada Doamna Stanca. Am mai  primit încă un milion de lei din fonduri europene, iar ieri, fiind vorba de banii noștri, recuperați din bugetul local, i-am alocat pentru varianta ocolitoare, să începem licitația. Prin votul negativ pe care l-au dat, au blocat începerea licitației la varianta ocolitoare. Acești consilieri locali au depus un jurământ și cred că ar trebui să se gândească mult mai mult la implementarea acestor proiecte și nu la campania electorală. In acest sens am făcut și un apel în cadrul ședinței, dar cred că le-a fost frică că dacă nu vor vota așa cum le spun liderii politici, nu vor mai fi puși pe listă. Eu cred că își vor da seama și probabil vor mai vorbi și cu cetățenii din municipiul Făgăraș și până în data de 23 iunie, convocând ședința ordinară a CL la Casa de Cultură, vor veni și vor analiza cu seriozitate aceste proiecte și vor vota și ne vor da posibilitatea de a continua aceste proiecte pentru municipiul Făgăraș“, ne-a mai declarat primarul Făgărașului.



În continuare urmăriți schimbul de replici din cadrul ședinței extraordinare de aseară.

„Eu mai fac încă o dată apel la dumneavoastră, fiind aici grupuri de consilieri din diferite partide,  și am mai discutat și în alte ședințe de consiliu, ședințe care nu au fost filmate din cauza situației de urgență, dar vreau să fac un apel la dumneavoastră de a face campania electorală fiecare pentru el, iar prin proiectele, care sunt adresate comunității din Municipiul Făgăraș, inițiate de primar și votate de consiliu, cred că ar trebui să fim toți una și să construim pentru comunitatea noastră. Aceste proiecte de rectificare, de alocare a banilor din tragerea acestui credit, pentru investițiile de anul acestea, ca anul viitor, după ce finalizăm licitația pentru modernizarea variantei ocolitoare, să avem sumele necesare pentru a moderniza și a pune proiectul în practică. Sunt niște proiecte foarte importante, nu trebuie amânate, trebuie puse în practică, să nu mai întârziem investițiile în municipiul Făgăraș. Este un principiu de a folosi banii publici. De exemplu un leu la două sau trei proiecte. Eu cred că fiecare dintre dumneavoastră a înțeles ce v-am propus și am discutat la ultimele ședințe. La fiecare sfârșit de ședință, la punctul Diverse, am discutat despre aceste proiecte și cred că nu există un motiv în momentul de față de a întârzia aceste proiecte, de a întârzia finanțările pentru dezvoltarea municipiului Făgăraș. Eu vă mulțumesc anticipat dacă dumneavoastră veți fi de acord ca proiectele începute în municipiul Făgăraș să continue și vom avea alocarea financiară pentru a fi finalizate  și cred că vom da dovadă de seriozitate în  următoarea perioadă“, a spus Gheorghe Sucaciu, primarul Făgărașului.

În fața camerelor de  filmat, liberalii, prin vocea consilierului Iulian Lascu, au cerut ca acest proiect să fie amânat cu o săptămână, pe motiv că nu au avut timp să-l discute în amănunt. În replică, primarul spune că acest proiect a mai fost discutat și în ședințele trecute și, mai mult, a fost postat pe site-ul primăriei, astfel că dacă ar fi vrut, consilierii ar fi putut cere lămuriri de la compartimentele de specialitate din cadrul primăriei Făgăraș.

Am solicitat să amânăm cu o săptămână aceste două proiecte, care sunt foarte importante, tocmai pentru a lua o decizie corectă. Trebuie să mai avem timp să discutăm, să nu luăm niște decizii pripite, mai este o săptămână până la ședința de plen.  Într-adevăr le-am discutat, dar la sfârșitul ședinței așa cum a zis și domnul primar, așa în fugă și nu  sunt niște lucruri care se fac așa“ , a spus Iulian Lascu, consilier local PNL.

Așa cum am spus și mai devreme, la sfârșitul ședinței trecute, la punctul Diverse, am discutat aceste aspecte și am cerut părerea dumneavoastră dacă este oportun să facem o ședință extraordinară, pe aceste puncte. Dumneavoastră ați zis că da, iar astăzi ne-am strâns să dăm un vot proiectelor de dezvoltare pentru municipiul Făgăraș și nu înțeleg situația de ce dintr-odată se cere amânarea și tergiversarea acestor proiecte importante pentru Făgăraș. Vreau să reamintesc faptul că, anul trecut, a fost aceeași procedură și din cauza aceleiași tergiversări, am pierdut 1.800.000 lei din prima tragere a acestui credit. Eu vreau să fac încă o dată apel la conștiința dumneavoastră de a merge și a construi împreună pentru comunitate,  iar cetățenii să vadă că suntem niște oameni responsabili“, a completat primarul.

„Intenția mea nu este de a tergiversa, ci de a lămuri cât mai exact, punctual pe fiecare proiect în parte. În 45 de minute cât am avut  alocat nu a fost necesar de a dezbate asemenea  proiect. E vorba de proiecte mari de dezvoltare a orașului. Cred că merită o săptămână acest lucru“,a mai adăugat Lascu.

Când tergiversezi un lucru, încerci să găsești tot felul de lucruri. Aceste proiecte au fost postate pe site-ul Primăriei Făgăraș de acum trei zile. Fiecare a avut posibilitatea să citească și să se informeze de la compartimentele de specialitate din primărie dacă a avut vreo nelămurire. Dar eu vă spun clar că nu există acest motiv. Motivul amânării nu este din cauză că nu a fost timp de studierea acestor proiecte, motivul este cu totul și cu totul  altul, acela de a întârzia cât mai mult proiectele din municipiul Făgăraș, pentru că în următoarele trei-patru luni vor veni niște alegeri. Dar să știți că lucrurile acestea nu se vor întâmpla, pentru că noi va trebui să fim responsabili, să implementăm toate proiectele în municipiul Făgăraș și nu numai. Așa cum probabil știți, și probabil există o supărare, zilele trecute a fost introdusă în lege acea asociație,prin acel mecanism ITI de finanțare a teritoriului Microregiunii Țara Făgărașului. Există o supărare în acest sens și nu văd de ce! Eu cred că  ar trebui să trecem peste aceste lucruri și repet că suntem responsabili să implementăm proiectele în municipiul Făgăraș“, a încheiat primarul Făgărașului.

Cele două proiecte privind alocarea acestei sume către alte proiecte aflate în implementare au fost respinse și  amânate pentru următoarea ședință. S-au abținut de la vot și astfel proiectul nu a fost aprobat:

1. Dan Gavrilă – PNL

2. Iulian Lascu – PNL

3. Adina Dobrea – PNL

4. Alexandru Mazilu – PNL

5. Cosmin Poparad – ALDE

6. Florin Alexandru – PSD

7. Alexandru Motoc- PSD

8. Anca Cîrlan- PSD

9. Valentin Clonț -PSD

Vezi video ședința extraordinară

Sedinta extraordinara. 16-06-2020

Publicată de Gheorghe Sucaciu pe Marţi, 16 iunie 2020

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.