METEO. COD PORTOCALIU de vreme rea emis de ANM în cea mai mare parte din ţară

Meteorologii au prelungit Codul Portocaliu de ploi torențiale, grindină și vânt, valabil în aproape toată țara, până în această seară la ora 23. Cod Galben în restul județelor, până joi dimineața.

Cod Portocaliu – Interval de valabilitate: 17 iunie, ora 12:00 – 17 iunie, ora 23:00:  În după-amiaza zilei de miercuri (17 iunie) și la începutul nopții de miercuri spre joi (17/18 iunie), în Crișana, Maramureș, Transilvania, Banat și local în Oltenia, Muntenia și Moldova vor fi perioade cu averse torențiale și se vor acumula cantități de apă de peste 40 l/mp și pe arii restrânse 50…80 l/mp. Vor fi intensificări ale vântului, grindină și descărcări electrice.

Cod Galben – Interval de valabilitate: 17 iunie, ora 10:00 – 18 iunie, ora 10:00:  În intervalul menționat, în cea mai mare parte a țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină și vijelii. Cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și pe arii restrânse 40…50 l/mp.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.