Angajatul Primăriei Sâmbăta de Sus, depistat cu Covid-19, se simte destul de bine

Angajatul Primăriei Sâmbăta de Sus, depistat ieri cu noul coronavirus, se simte destul de bine, afirmă primarul comunei într-o postare pe facebook. De asemenea, edilul precizează că niciun angajat al primăriei nu a intrat în contact cu acesta, pentru că se afla în concediu când a fost infectat cu noul coronavirus. Chiar și așa, autoritățile locale au decis ca activitatea Primăriei să fie suspendată timp de o săptămâna,, timp în care va fi făcută și o dezinfecție.

„Ați aflat că, din nefericire, un coleg de la Primărie a fost depistat cu coronavirus.
Vă scriu pentru a împărtăși cu voi noutăți despre starea sa de sănătate. Am vorbit ieri la telefon de două ori cu el, circa 10 minute, și mi-a spus că se simte destul de bine. M-am bucurat din tot sufletul să-l aud spunând asta și îl aștept din nou acasă.
Se află momentan internat la un spital din Sibiu.
Pot să vă confirm că nu a avut niciun contact cu niciunul dintre angajații Primăriei Sâmbăta. S-a aflat în concediu timp de o săptămână. A luat coronavirus în perioada concediului, pe când se afla la Sibiu.
Cu toate acestea, ca măsură suplimentară de siguranță, activitatea de la sediul Primăriei a fost suspendată până la data de 17 iunie. Înainte să începem munca, vom face o dezinfecție în toate încăperile. Și până acum s-au respectat la Primărie toate măsurile menite să ne asigure protecția: mănuși, măști, dezinfectanți. De altfel, v-am și anunțat într-o postare anterioară despre dezinfectanții cumpărați de Primăria Sâmbăta.
Toată echipa suntem sufletește alături de colegul nostru, avem încrederea că se va face bine în scurt timp și îi transmitem – dacă ne citește – să fie optimist.
Eu voi ține legătura cu el cât de des pot și voi reveni de câte ori primesc noi informații despre starea sa de sănătate.“,
spune Vasile Andreaș, primarul com. Sâmbăta de Sus.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.