Serbările de sfârșit de an și activitățile de premiere a elevilor se pot organiza în aer liber

Organizarea serbărilor tradiționale de sfârșit de an cu participarea elevilor, cadrelor didactice și părinților nu este interzisă, potrivit ministrului Monica Anisie, într-o declarație pentru Edupedu.ro.

Ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat că serbările de sfârșit de an, activitățile de premiere a elevilor “se pot organiza în aer liber, în conformitate cu prevederile legii stării de alertă”.
Precizările ministrului au venit după ce G4Media.ro a publicat un răspuns al Ministerului Educației în care se arăta că în școli ”se derulează doar activități de pregătire și consiliere pentru examenele naționale”, iar serbările din școală erau interzise.

Oficialii menționau faptul că ne aflăm încă sub prevederile stării de alertă până pe 15 iunie, iar școlile sunt deschise doar pentru cursurile de pregătire ale elevilor din anii terminali.
Ministerul scria în documentul prezentat de G4Media.ro că în această perioadă „se derulează doar activități de pregătire și consiliere pentru examenele naționale, în contextul respectării unor măsuri stricte de prevenire/protecție”.

Monica Anisie a venit cu lămuriri asupra acestui subiect și a spus că se pot organiza în aer liber, în curtea școlii, cu respectarea distanțării fizice.

“Recomandarea mea pentru colegii profesori este să realizeze astfel de activități de premiere după susținerea examenelor naționale”, a afirmat ministrul Educației, pentru Edupedu.ro.

Într-o intervenție la Digi 24, Monica Anisie a arătat că, pentru absolvenții claselor a VIII-a și a XII-a, s-au organizat astfel de activități de premiere în aer liber, fie în curtea școlii, fie în curtea unor inspectorate școlare.


foto: arhivă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.