DIGI ROMÂNIA- mesaj important pentru clienții din întreaga țară

Reprezentanții DIGI România au remis un mesaj pentru utilizatorii de internet, prin care îi atenționează că au reapărut înșelăciunile în numele companiei.
„În ultima săptămână, am constatat o reactivare a campaniilor frauduloase care folosesc abuziv însemnele companiei noastre, în mediul online. Cea mai recentă campanie de acest tip (SCAM) recurge la un mecanism de concurs de fidelizare cu premii constând în laptop-uri și telefoane din segmentul premium. Organizatorii atrag utilizatorii de internet prin reclame pop-up găzduite pe site-uri cu un nivel redus de securitate și le propun acestora completarea unui chestionar, la finalul căruia li se cere să comunice date asociate cardului bancar, pentru reținerea taxei de transport a premiilor”, au explicat cei de la DIGI România.

„Ne delimităm de aceste tentative de înșelăciune și vă informăm că, în prezent, compania noastră nu derulează nicio campanie de fidelizare în online cu un mecanism precum cel descris anterior. Chiar în măsura în care ar organiza astfel de campanii, Digi RCS & RDS nu ar condiționa în vreun fel acordarea de premii de efectuarea unor astfel de plăți. Dacă vi se afișează, în timp ce navigați pe diverse site-uri, astfel de invitații la concursuri de loializare/ fidelizare în numele Digi RCS & RDS, vă sugerăm să nu le dați curs înainte de a verifica informația pe canalele oficiale de comunicare ale companiei”, au adăugat reprezentanții companiei.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.