Nelu Tătaru: Pregătim o testare la nivel naţional, pentru a verifica nivelul de imunizare

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tăraru, a anunţat că o acţiune de testare a populaţiei, la nivel naţional, ar urma să se facă după 1 iunie, testare în masă prin care se urmăreşte verificarea nivelului de imunizare a populaţiei, dar şi de răspândire a virusului.
Numărul de persoane testate va fi stabilit în funcţie de evoluţia epidemiei în România până la acel moment, dar se va ţine cont de focarele existente. „Noi avem o testare pe care o facem, în colaborare cu Institutul Naţional pentru Sănătate Publică şi Centrul Naţional pentru Controlul Bolilor Transmisibile. Dar o să o facem cam la trei luni de la debutul pandemiei, pentru a evalua atât starea imunizării populaţiei cât şi cea a evoluţiei ulterioare. Va începe după 1 iunie. Noi trebuie să vedem când s-ar termina pandemia, sau prima etapă a ei. Fiindcă, deocamdată nu coborâm. Astăzi avem 331 de cazuri, dar în contextul în care ieri a fost sâmbătă şi testările sunt mai puţine. Facem evaluarea în funcţie de numărul de cazuri din acel moment. Bugetul depinde şi de testele care ar putea fi serologice, sau şi moleculare. În funcţie şi de zone. Unele cu focar mare, altele cu focar mic. O să testăm voluntarii, dar pe care îi căutam în anumite focare”, a explicat ministrul, duminică, la Europa FM.


Un comentariu la „Nelu Tătaru: Pregătim o testare la nivel naţional, pentru a verifica nivelul de imunizare

  • mai 11, 2020 la 9:12 am
    Permalink

    Dl. ministru mananca c….,pana acum doar 6% din populatie a fost testata,in special spuma,elita tarii in frumte cu primii doi talhari, in cat timp testeaza toata populatia?10 ani? de unde s-au gandit sa fure banii pentru teste,ca doar nu ti le da nimeni gratuit?

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.