IN MEMORIAM LUCIAN BLAGA (9 mai 1895 – 6 mai 1961) – 125 de  ani de la nașterea poetului, dramaturgului, filosofului

”Astăzi vedem în Lucian Blaga o mare conştiinţă. Trecerea lui a devenit Durată, iar aceasta înscrie pe harta istoriei literare, procesul lent dar definitiv al unui drum” (Mircea Zaciu).

”Chiar dacă existența scriitorului rămâne constant într-un timp trecut – specifică Ion Bălu – iar, opera intră în prezent continuu, oferindu-se succesiv lecturii, ceea ce s-a petrecut cândva pe plan existențial își păstrează aceeași incitantă forță de seducție, deoarece creația însăși ne determină mereu să ne întrebăm cu neistovită curiozitate: cum a fost cu putință miracolul facerii? În acest sens, energia volițională prin care Lucian Blaga a pornit în făurirea personalității sale, rămâne exemplară”.

Arhitectura creației este aprofundată în studiile: G. Gană, „Opera literară a lui Lucian Blaga”, D. Micu, „Lirica lui Lucian Blaga”, M. Bucur, „Lucian Blaga. Dor şi eternitate”, E. Todoran, „Lucian Blaga. Mitul poetic”, I. Pop, „Lucian Blaga, Universul liric”, M. Vaida, „Pe urmele lui Lucian Blaga”, V. Anania, „Rotonda plopilor aprinşi”, Alexandra Indrieş, „Sporind a lumii taină. Verbul în poezia lui Lucian Blaga”, Ion Bălu, „Viaţa lui Lucian Blaga”, Lucian Blaga, Bazil Gruia, „Blaga – Efigii documentare”, Indrieş Alexandra, „Corola de minuni a lumii”, Opere ( I-XI).

În versurile sale, ”accentul construcției arhitectonice cade mereu pe vibrația ideatică, transformând poezia într-o suavă muzică de idei. În versurile sale, sunt perceptibile armonioase fuziuni infinitezimale între imagistica realității imediate și performanțele sufletului omenesc, între ireversibilitatea temporară și efemeritatea fragilei ființe umane. În acest spațiu imaginar, temele specifice ale poeziei  mari de totdeauna: viața și creația, iubirea și moartea se succed ori alternează într-un joc al compensațiilor și al echilibrului ce coboară spre adâncimile ”corolei de minuni a lumii” (Ion Bălu).

Volumele: ”Poemele luminii” (1919), ”Paşii profetului” (1921), ”În marea trecere” (1924), ”Lauda somnului” (1929), ”La cumpăna apelor” (1933), ”La curţile dorului” (1938), ”Nebănuitele trepte” (1943) cât şi ciclurile apărute postum, ”Mirabila sămânţă”, ”Vară de noiembrie”, ”Stihuitorul”, sub titlul ”Poezii” (1962) deschid file ale lirismului blagian de adâncime ideatică și stilistică. Poemele blagiene definesc un spirit al introspecției: ”cunoaşterea, aspiraţia superioară, frenezia jocului dionisiac, locul metafizic al libertăţii, îmbogăţirea, creaţia, iubirea, patima, voluptatea ascunsă a păcatului, simpatia interumană, renaşterea, zborul, zvâcnirea inimii, elanul vital, viaţa, dorul, metafore ale desăvârşirii vieţii în timpul nesfârşit”. În volumul ”Rotonda plopilor aprinși”, Valeriu Anania avea să mărturisească: ”lirica lui mi-a făurit imaginea unui poet hieratic”.

Operele dramatice se înscriu magistral, în arhitectura creaţiei: ”Zamolxe” (1921), ”Tulburarea apelor” (1923), ”Daria” (1925), ”Ivanca” (1925), ”Înviere” (1925), ”Meşterul Manole” (1927), ”Cruciada copiilor” (1930), ”Avram Iancu” (1934), ”Arca lui Noe” (1944), ”Anton Pann” (1965). Culegerile de aforisme ”Pietre pentru templu meu” (1919), ”Discobolul” ( 1945) şi studiile eseistice ”Cultură şi cunoştinţă” (1922), ”Feţele unui veac” (1923), ”Filosofia stilului” (1924), ”Fenomenul originar” (1925), ”Ferestre colorate” (1926), ”Daimonion” (1930) întregesc o operă consacrată ”textualizării lumii”.  Sistemul metafizic al lui Blaga este expus în ”Trilogia cunoaşterii” (”Eonul dogmatic” – 1931), ”Cunoaşterea luciferică” (1933), ”Censura transcendentă” (1934), ”Trilogia culturii” (”Orizont şi stil” – 1935), ”Spaţiul mioritic” (1936), ”Geneza metaforei sensul culturii” (1937) şi ”Trilogia valorilor” (”Ştiinţă şi creaţie” 1942), ”Gândirea” – 1941), ”Religie şi spirit” (1942), ”Artă şi valoare” (1939).


Editura Humanitas publică în 1nul 1990, romanul ”Luntrea lui Caron”, ce poartă însemnele unui timp istoric în destrămare. Asemenea unui cronicar al timpului său, Lucian Blaga este martor și victimă a unei epoci de răsturnare a valorilor tradiționale. Naratorul devine astfel un analist lucid al evenimentelor sociale și politice începând cu anul 1944.

Despre sine însuși, L. Blaga avea să mărturisească: ”Nu pot să nu admit o viaţă care se ascunde în dosul aparenţelor, o viaţă în care noi suntem o neînsemnată fracţiune trecătoare…De priveşti căile lactee sau zâmbetul unui copil, sau inima ta, vezi tot atâtea conture ale unei realităţi despre care nu poţi spune altceva decât că e mare sau divină”.

Prof. Viorica Bica

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.