Coronavirus, tot mai aproape de Făgăraș

Decizia Curţii Constituţionale a României potrivit căreia amenzile uriaşe stabilite de Guvernul României în cazul celor care încălcă prevederile ordonanţelor militare, emise pe durata stării de urgenţă sunt neconstituţionale a pus, practic, capăt perioadei de izolare din România, deși primele măsuri de relaxare s-au anunțat abia din 15 mai.  Și în Făgăraș, traficul a revenit aproape la normal iar făgărășenii au început să iasă la plimbare, sătui, probabil, de o perioadă atât de lungă de stat în casă. Totuși, pericolul nu a trecut spun autoritățile, inclusiv prin vocea lui Raed Arafat, şeful Departamentului pentru situaţiile de urgenţă, care a făcut un apel la populaţie să aibă grijă, să aibă răbdare, să fie înţelepti şi să respecte în continuare regulile de distanţare, indiferent cât de greu le este și „indiferent ce păreri sau „trăzneli” citim pe reţelele de socializare sau ascultăm în spaţiul public”. „Eu vă rog, în continuare, să respectaţi regulile şi să aveţi grijă, indiferent ce vi se spune, pentru că regretul vine prea târziu şi cu costuri care pot fi foarte mari”, spune Raed Arafat. 

Deși până acum, prin măsurile luate de autorități, dar și prin responsabilitatea oamenilor, în Făgăraș și Țara Făgărașului nu a fost înregistrat niciun bolnav cu COVID-19, noi cazuri au fost semnalate în satul Cuciulata, localitate învecinată cu Comăna de Jos. Potrivit DSP Brașov, se acționează conform metodologiei.



S-a acționat conform metodologiei. La fie care caz confirmat, se declanșează ancheta epidemiologică și conform metodologiei se izolează contacții direcți și se testează în cazul în care apare simptomatologie“ ne-a declarat Anca Bâțiu, purt. de cuv. al DSP Brașov.

Surse neoficiale spun ca printre contactii celor depistati pozitiv la Cuciulata ar fi si fagaraseni, însă acest lucru nu a fost deocamdată confirmat de autoritățile sanitare.

De asemenea și în zona Rupea sunt înregistrate cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.

În plus, la Făgăraș sunt înregistrate în continuare persoane care vin din străinătate și sunt plasate în carantină.

„Înainte să plece spre România, să verifice prevederea legală cu privire la zona din care vin și care sunt măsurile care vor fi aplicate aici în țară. Să știe că dacă de exemplu vin din Italia, vor intra în carantină, nu s-a schimbat nimic“, a mai spus purt. de cuv. al DSP Brașov.

Potrivit ultimei informări, în județul Brașov au fost confirmate 539 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. Potrivit centralizării  efectuată de Direcția de Sănătate Publică, în evidențe figurează 211 pacienți COVID-19 vindecați la Brașov. La spitalele brașovene care externează pacienți COVID-19 vindecați, situația este următoarea:
■ 101 de pacienți vindecați externați din Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Brașov
■ 67 de pacienți vindecați externați din Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Brașov
■42 de pacienți vindecați externați din Spitalul Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov.
■ 1 pacient vindecat externat din Sanatoriul de Nevroze Predeal.
■ Acestora li se adaugă 3 brașoveni vindecați externați din Spitalul Județean Sf. Gheorghe (spital-suport COVID-19 pentru județul Brașov) și un brașovean vindecat externat de la Institutul Național de Boli Infecțioase „Dr. Matei Balș” București.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *