După 50 de ani, Guvernul investeşte în reabilitarea reţelei de conducte care alimentează rezerva României de combustibil de la Şinca

Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale (ANRSPS) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) vrea să contracteze în plină pandemie COVID-19 lucrări de reparaţii capitale la conductele tehnologice, unele vechi de 50 de ani, ce asigură transportul benzinei şi motorinei la şi de la sistemul de rezervoare unde este depozitată rezerva de stat de produse petroliere a României, proiect pentru care documentaţia de avizare a fost elaborată încă din 2016.
Astfel, ANRSPS, prin Unitatea sa teritorială 430, a scos la licitaţie un contract de proiectare şi execuţie de reparaţii capitale la conductele respective, estimat la circa 18,7 milioane lei. Ofertele pot fi trimise până pe 15 iulie, când acestea urmează să fie şi deschise de către autoritatea contractantă.
Conductele cărora trebuie să li se facă reparaţii capitale, în lungime totală de peste 14 kilometri, asigură vehicularea produselor petroliere la şi de la sistemul ANRSPS de rezervoare de depozitare a acestora, dispuse sub formă de inel, sistem localizat în extravilanul localităţii Şinca din judeţul Braşov, pe o suprafaţă de circa 80 de hectare.
Conductele asigură transportul produselor petroliere de la rezervoarele de depozitare la rampele de încărcare/descărcare vagoane-cisternă sau la staţiile de încărcare cisterne auto şi invers.
Potrivit documentaţiei de atribuire, se are în vedere reabilitarea conductelor prin cămăşuire interioară cu tub flexibil impregnat cu răşini epoxidice. ANRSPS atrage atenţia că o parte din rezervoarele de depozitare de produse petroliere vor fi încărcate în timpul execuţiei contractului, iar întreaga unitate trebuie să rămână operativă pe timpul efectuării lucrărilor de reparaţii capitale la conducte.



În raportul ANRSPS se arată că, „această infrastructură este în exploatare de circa 40-50 ani, iar până în prezent nu a fost supusă la nicio lucrare de reparaţie capitală”.
Pe plan mondial, traderii de ţiţei şi produse petroliere au probleme în a găsi suficiente nave, trenuri, caverne şi conducte în care să stocheze combustibili, într-un moment în care facilităţile convenţionale de depozitare au ajuns la capacitate maximă pe fondul unei oferte abundente şi foarte ieftine şi al prăbuşirii cererii din cauza crizei coronavirus.
SURSA: bzb.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.