PREVENTIV LA FĂGĂRAȘ. S-a început testarea polițiștilor, jandarmilor, pompierilor, personalului de pe ambulanță

După personalul medical din Spitalul Municipal Făgăraș, de astăzi s-a început testarea și altor angajați din municipiul nostru, oameni care sunt în linia întâi în lupta împotriva noului coronavirus. Este vorba despre angajații Poliției, Detașamentului de Pompieri, Jandarmeriei și Ambulanței. Toate rezultatele de astăzi sunt negative.

În orașul nostru s-au luat măsuri stricte și pertinente în lupta împotriva noului coronavirus. Și până acum, niciun caz nu a fost confirmat pozitiv în Făgăraș și Țara Făgărașului.  După ce la începutul lunii aprilie, cu ajutorul testelor rapide, achiziționate de Primăria Făgăraș, a demarat acțiunea preventivă de testare a personalului medical, de astăzi toți cei care sunt în prima linie din municipiul nostru vor fi testați. Este vorba de polițiști, jandarmi, pompieri și angajați ai Ambulanței din Făgăraș și Victoria.

Mariana Caju

Am luat această decizie, de testare a celor din prima linie, pentru a nu aduce acest virus la Făgăraș, pentru că până în acest moment, din testele pe care l-am făcut, nu există niciun infectat în Țara Făgărașului. Practic, noi testăm toți pacienții care se prezintă la CPU, am testat toți medicii și personalul medical și auxiliar din spital, am izolat pacienții de la Centrul de Dializă împreună cu tot personalul medical la pensiuni și acum, am considerat că testarea celor din prima linie este foarte importantă, pentru că aceștia merg în centrele de carantină și de asemenea, unii au legătură cu spitalul: SMURD-ul, Ambulanța și Poliția, chiar și jandarmii. Și atunci, riscul de a aduce acest virus la spital este foarte mare. Am testat astăzi personal de la SMURD, de la Poliție și Jandarmerie, o parte. Niciun test până în acest moment nu a ieșit pozitiv, deci toți sunt negativi. Continuăm în zilele următoare să testăm jandarmii, polițiștii din Poliția Națională, de la Poliția Locală, personalul de la Ambulanța Făgăraș, Victoria și dorim să testăm și pe cei de la Ambulanța Rupea, pentru că și de acolo mai vin uneori ambulanțe la Făgăraș.“, ne-a declarat Mariana Câju, președ. Consiliului de Administrație al Spitalului Municipal Făgăraș.

Astăzi au fost testați angajați ai Poliției, ai Jandarmeriei, Pompierilor, o  parte, iar mâine vor ajunge angajații Ambulanțelor din Făgăraș și Victoria. Până acum, toate testele au ieșit negative. Sperăm că o să rămână la fel și în continuare. “, ne-a spus dr. Mihaela Pandrea, managerul Spitalului Municipal Făgăraș.


O altă măsură luată a fost de izolare a personalului medical și în acest sens, Primăria Făgăraș le-a pus la dispoziție spații de cazare.

Li s-au pus la dispoziție de către Primăria Municipiului Făgăraș întregului personal, cazare și masă. Unii dintre ei au dorit să se izoleze, dar nu toți. Comitetul Local pentru Situații de Urgență a hotărât și a impus doar izolarea celor de la Dializă, până în acest moment. Pentru ceilalți e voluntar. Sunt foarte mulți izolați de la Urgență, până în acest moment“, ne-a mai spus Mariana Câju.

La Făgăraș, în autoizolare sunt 136 de persoane și în carantină, 45. Nicio persoană din Făgăraș și Țara Făgărașului nu a fost depistată pozitiv cu noul coronavirus.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.