Curățenie și dezinfecție înaintea Paștelui, în comuna Beclean

Autoritățile locale ale comunei Beclean au demarat ieri a treia acțiune de dezinfecție în toate satele comunei Beclean, cu scopul de a preveni infectarea cu noul coronavirus. În paralel, angajații primăriei desfășoară și acțiuni de igienizare pe raza comunei, acțiuni desfășurate în fiecare primăvară în Beclean.

Am făcut ieri încă o dezinfecție în toate satele cu aceleași substanțe pe bază de clor și în paralel facem curățenie generală, văruim pomii, inclusiv astăzi facem această treabă, pentru că nu am terminat de văruit pomii și suntem la Hurez. Facem tot ce e nevoie pentru a fi curat, dezinfectat și să ne luăm maxime măsuri de precauție, pentru a preveni  problemele de sănătate.“, ne-a declarat Claudiu Motrescu, primarul comunei Beclean.


În momentul de față, în comuna Beclean nu mai sunt persoane în autoizolare și nici în carantină.

Deocamdată suntem în regulă și sperăm să rămânem așa, dar depinde foarte mult de noi, să rămânem în casele noastre, inclusiv de sărbătorile de Paști, să respectăm ceea ce spun autoritățile deoarece biserica a făcut un plan și la toată lumea din cele cinci sate vor ajunge lumina și pasca“, ne-a mai spus Claudiu Motrescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.