Serial duhovnicesc: Lunea Mare pentru creştini

În colaborare cu redacţia ziarului Făgăraşul Tău, am hotărât ca în săptămâna aceasta să ofer un serial duhovnicesc, cu explicaţii simbolice şi spirituale pentru fiecare zi din cea mai importantă săptămână din timpul anului bisericesc. Nu fac asta pentru că aş fi cel mai în măsură. Totuşi, datorită experienţei pe care o am în presa locală, îmi doresc să ofer o alternativă tuturor informațiilor negativiste şi alarmiste, ştirilor triste şi parcă nesfârşit de morbide şi infectate cu tot felul de viruşi reali sau conspirativi… Dacă vreţi, este un mod de-al meu de a fi de folos.

„Săptămâna Mare”, aşa cum numeşte Biserica săptămâna de dinaintea nopţii de Înviere, cuprinde tot şapte zile, cu câte 24 de ore fiecare. Diferenţa o face modul de raportare personală pentru fiecare zi, la care se adaugă un simplu şi curat „post de bucate şi păcate”, cum explică simplu postul în general Părintele Mitropolit Laurenţiu Streza. De aceea, fiecare zi din această săptămână cuprinde simboluri şi rugăciuni diferite, graduale, în funcţie de apropierea de ziua tuturor zilelor, ziua Învierii.

Lunea Mare. Încărcătura simbolică este una dublată de două experienţe descrise de Biblie, una din Vechiul Testament, cealaltă din cel Nou: smochinul care s-a uscat şi exemplul lui Iosif.

De ce ne interesează pe noi, astăzi, uscarea unui copac petrecută cam cu 2000 de ani în urmă? De ce ne priveşte pe noi aspectul acesta? La ce ne foloseşte? Episodul este redat în Noul Testament de trei autori diferiţi: Marcu 11, 13-14; Matei 21, 19-21 şi Luca 13, 6-9. Motivul pentru care Hristos a poruncit uscarea smochinului a fost acela că: „de trei ani caut rod în el şi nu găsesc. Taie-l, de ce să ocupe locul degeaba?”. Acest exemplu se potriveşte şi cu sensul vieţii noastre: care sunt roadele noastre? Ce aducem noi bun societăţii, lumii? Cât de folositori suntem sau cât de nefolositori. Este aproape imposibil să crezi că a fi sau a exista este un merit în sine. Fiecare om are un rol şi un folos pe lumea aceasta. Roadele pe care noi trebuie să le aducem trebuie să vorbească despre cât de folos ne suntem unii altora. Dacă nu suntem de folos la nimic, dacă suntem uscaţi, la figurat, nimeni nu are nevoie de noi, ci doar „ocupăm locul degeaba”. Nu ne vor iubi prea mulţi… Scopul pentru care, în prima zi din Săptămâna Mare, ni se prezintă uscarea unui smochin este acela de a vedea dacă avem roade şi dacă ele sunt de folos, adică bune. Lipsa de roade, mai precis lipsa de roade bune, ne exclude din societate. Gândirea creştină pune accent pe lucrurile practice, mai mult decât pe cele pur existenţiale. De aceea şi iubirea şi aprecierea celor din jur vin direct proporţional cu utilitatea pe care le-o oferim: ceilalţi simt că au nevoie de noi şi astfel îşi cresc preţuirea şi iubirea faţă de noi. Cu cât suntem mai de folos, cu atât prestigiul, stima de sine, utilitatea personală şi nevoia celorlalţi de noi, cresc gradual. Cei mai iubiţi oameni sunt cei care sunt cei mai utili, cei mai dedicaţi, cei mai roditori, cei fără de care nu se poate…

Personajul Iosif din Vechiul Testament este unul de-a dreptul grăitor pentru explicaţiile de mai sus. Fără el, fraţii lui, şi chiar neamul lui întreg, ar fi pierit. Cu Iosif, familia şi neamul lui au trăit şi încă mai trăiesc. Iubirea lui Iosif, dărnicia, hărnicia şi dăruirea lui spre ei cu toată fiinţa şi devotamentul, au dus la o iubire supremă şi la o preţuire considerabilă. Fără Iosif ceilalţi nu ar fi existat, nici chiar Faraonul Egiptenilor… Descrierea detaliată a vieţii şi activităţii lui Iosif se găseşte în Biblie în cartea Facerea, capitolele 37-50. Pe scurt, Iosif era cel mai apreciat dintre copiii lui Iacov. Fiind moştenitor, a fost aruncat într-o fântână de către fraţii săi pentru a i se pierde urma. Mustraţi de conştiinţă, fraţii îl scot din fântână, dar îl vând ca şi sclav. Iosif ajunge în Egipt. Acolo, fiind de folos lui Faraon, este pus ca om de încredere peste avutul Egiptului. În ţara fraţilor lui Iosif intervine o foamete mare, iar Iacov îşi trimite copiii să ceară ajutor egiptenilor. Pentru că trecuseră ani mulţi de la vânzarea fratelui mai mic, nu îl recunosc pe Iosif, care împărţea bunătăţile lui Faraon celor care duceau lipsă. Într-un concurs de împrejurări, Iosif îşi descoperă fraţilor lui identitatea, dar nu se răzbună pe ei, ci le iartă totul, cu lacrimi şi iubire jertfelnică. Ba mai mult, ajunge să salveze bogăţia fraţilor lui şi chiar să asigure traiul lor pe mai departe.

Atât exemplul cu smochinul neroditor, cât şi episodul cu Iosif care se face util atât lui Faraon, cât şi fraţilor lui, ne dau mărturie despre Biserică şi despre Iisus Hristos. Smochinul neroditor simbolizează neascultarea din Rai. A fost smuls pentru a se face loc unui alt pom, cel al Bisericii, care să aducă roade. Sau, smochinul fără roade sunt oamenii care sunt „poleiţi” pe dinafară şi goi pe dinăuntru. Smochinul fără fructe are frunze, dar nu este folositor. El se taie şi se sădeşte un altul care poate fi util celorlalţi. Viaţa lui Iosif seamănă cu viaţa lui Iisus. Câte minuni şi fapte bune n-a făcut Iisus, şi cu câtă invidie şi răutate nu L-au răstignit pe Golgota! Dar Iisus a înviat din moarte ca să fie util chiar şi detractorilor Lui. Iisus a iubit şi după Înviere, trecând prin moarte. Iosif a murit fiind vândut de fraţi, dar a înviat pentru ei când aceştia aveau nevoie. Iisus a fost vândut de Iuda, dar s-a făcut folositor tuturor. Chiar şi lui Iuda i-ar fi fost de folos, dacă ar mai fi avut răbdare…

Mesajul zilei din Lunea mare în anul acesta infectat de un virus nou, poate fi şi acesta: suntem folositori, avem roade, sunt oameni care depind de noi? Iertăm sau ne răzbunăm? Avem răbdare să treacă noua boală molipsitoare pentru a înmulţi fructele vieţilor noastre? Putem să ne ajutăm între noi, oricât de izolaţi am fi? Suntem determinaţi să fim mai atenţi, mai conştiincioşi, mai conştienţi şi mai frumoşi după ce trece această încercare? Putem să mai credem azi, la aproape 2000 de ani de la Învierea lui Hristos, că învierile noastre din fiecare zi, din fiecare clipă, necaz, durere sau strâmtorare sunt utile şi folositoare? Avem sau nu avem curaj, avem sau nu încredere, avem sau nu avem inimile Sus? Daca da, Învierea e aproape…

(Pr. Alexandru Socaciu, Veneţia de Jos)

FOTO: Imagine de pe o carte veche de slujbă din Veneția de Jos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.