„Am considerat mai mult decât onorabil ca unele din acțiunile mele, să se îndrepte în ajutorul celor care nu au, a celor mai puțin avantajați de soartă, sau să pun umărul acolo unde este nevoie“

Trecem printr-o perioadă extrem de dificilă și pe lângă restricțiile obligatorii, pentru prevenirea infectării cu noul coronavirus, sunt familii sau cetățeni ai Făgărașului pentru care achiziționarea pâinii de zi cu zi a devenit o problemă. Numai că această pandemie nu doar că i-a mobilizat și mai tare pe voluntarii din municipiul nostru, dar numărul făgărășenilor solidari cu semenii lor aflați la ananghie este tot mai mare. Mai multe asociații, instituții, dar și simplii făgărășeni au organizat campanii de strângere de fonduri, alimente în lupta cu acest nou coronavirus. Și în micul nostru orășel s-au găsit oameni care să pună umărul pentru câștigarea acestui „război“. Unul din aceștia este Alex Luca, un tânăr făgărășean despre care am auzit în anii trecuți tot prin prisma campaniilor de caritate organizate în orașul nostru. Nici acum nu s-a dat înapoi și împreună cu mai mulți voluntari  încercă să-i ajute pe oamenii aflați în dificultate. Am discutat cu Alex despre acțiunile de voluntariat din această perioadă. Urmăriți materialul în rândurile ce urmează. 

Mi-a plăcut o descriere făcută de o reprezentantă a Fundației Comunitare „Țara Făgărașului“, pe Facebook, citez: „Pentru cine nu-l cunoaște, el este Alex Luca. Timp de mulți ani a făcut parte din diaspora. În urmă cu câțiva ani, s-a întors acasă pentru că „acasă“ pentru el, nu era doar un cuvânt gol sau unul pentru care te bați doar cu pumnii-n piept, dar nu faci nimic. El acționează fără a se plânge. Și-a regăsit rostul aici, acasă.
Are o afacere de succes, este mereu implicat civic, un voluntar cu V mare, niciodată nu spune nu atunci când i se cere ajutorul, de o generozitate cum rar mai întâlnești. Un exemplu pentru noi.“

Cred că ne cunoaștem de cel puțin 7-8 ani! Am făcut cunoștință atunci când ai demarat campania caritabilă de Paști și de Crăciun „Dăruiește bucurii“. De ce astfel de campanii? Ai timpul necesar și pentru astfel de acțiuni caritabile? Cum împarți timpul dedicat afacerii tale cu cel dedicat acțiunilor caritabile?

Într-o lume din ce în ce mai egoistă, în care sistemele de valori se întorc pe dos, când foarte rar relațiile interumane rămân nealterate de interese financiare, am considerat mai mult decât onorabil ca unele din acțiunile mele, să se îndrepte în ajutorul celor care nu au, a celor mai putin avantajați de soartă, sau să pun umărul acolo unde este nevoie. Am preluat acest tip de campanii din Italia, unde am trăit timp de 6 ani. Activitatea pe care o desfășuram acolo, cea de organizator de evenimente, mi-a dat ocazia să mă întâlnesc mereu cu acest timp de campanii.

Activitatea profesională pe care o desfășor aici, este foarte solicitantă și îmi consumă destul de mult timp. În ciuda acestui fapt, mereu voi găsi timp pentru astfel de activități caritabile.

Imediat după momentul decretării stării de urgență, tu și cu alți voluntari ați început să-i ajutați pe făgărășenii care trebuiau susținuți. Mai exact vreau să ne povestești ce fel de acțiuni de voluntariat ați întreprins în Făgăraș, în această perioadă?

Ținând cont de faptul că în toți acești ani de campanii caritabile, am reușit să formez un grup de voluntari activi, azi am alături de mine, niște oameni dedicați. Astfel după momentul decretării stării de urgență, împreună cu Fundația Comunitară Țara Făgărașului, ne-am putut organiza într-un timp foarte scurt să ne implicăm pentru comunitate. Cei de la Fundația Comunitară Țara Făgărașului au creat o platformă prin intermediul căreia păstrează legătura și primesc informații despre oamenii în vârstă, care nu au posibilitatea să se deplaseze pentru diferite motive. Una dintre activitățile grupului de voluntari, este de a face cumpărături pentru oamenii în vârstă și pentru cei care se află autoizolare. O altă activitate a grupului a fost informarea la nivel local, prin lipirea de afișe informative, cu privire la măsurile de prevenție împotriva acestui virus.



Vreau să ne vorbești de voluntarii cu care lucrezi!

În toți acești  ani de campanii caritabile, am avut onoarea să colaborez cu mai multe generații de elevi, care au rămas alături de mine până astăzi. Acestora li s-au adăugat pe parcurs alți elevi și tineri, cu care împreună astăzi formăm un  grup de voluntari care se implica intens pentru comunitatea noastră. Pentru activitatea de voluntariat pe perioada stării de urgență am creat un grup  diferit, oameni care au posibilitatea de a-și folosi mașina personală.

În Făgăraș sunt mai mulți voluntari atât în cadrul  unor asociații, cât și din cadrul Direcției de Asistență Socială. Cum vă coordonați, cum vă ajutați, pentru ca oamenii cu probleme să fie ajutați?

În comunitatea noastră activează pe lângă noi și alte grupuri de voluntari: grupul de voluntari “Doamna Maria Brâncoveanu”, coordonat de Natalia Corlean,  grupul de voluntari Partida Romilor ProEuropa, coordonat de Ionuț Androne și Serviciul de Asistență Socială, coordonat de Bogdan Taflan. Fiecare grup de inițiativă, prin domeniul lor de activitate, acoperă anumite segmente de oameni cu nevoi.

Pe lângă persoanele vârstnice, cele care v-au solicitat ajutorul pentru cumpărături, ați găsit resurse și pentru a-i ajuta pe cei nevoiași cu alimente și cele necesare. Cum a fost posibil și cine v-a ajutat financiar?

De când a început starea de urgență, mai mulți prieteni, colaboratori și firme din  Țara Făgărașului, au ținut să fie alături de noi, donând diferite produse de consum, pe care noi încercăm să le distribuim celor care au cea mai mare nevoie de ele.

În momentul de față, dacă cineva vrea să doneze bani sau produse alimentare  pentru ajutorarea persoanelor aflate în dificultate și aici vorbim de persoane vârstnice fără aparținători, fără venituri, dar și de familiile nevoiașe, cum poate să ia legătura cu voi?

Până acum toată lumea m-a contactat telefonic, având avantajul să fiu cunoscut de foarte multă lume și mai ales, de faptul că sunt cunoscute și campaniile caritabile pe care le-am făcut. Donații se mai pot face prin intermediul Fundației Comunitare Țara Făgărașului, foarte important să se specifice destinația donației. Cu această ocazie vreau să mulțumesc fetelor de la Fundație pentru munca depusă.

Ai fost în multe locuri în Făgăraș în ultimele zile. Respectă făgărășenii măsurile de protecție?

Da, am avut de umblat. Consider că măsurile de prevenție sunt respectate și ținând cont de faptul ca nu avem nici un caz confirmat, asta denotă că avem o comunitate responsabila.

Dacă mai sunt persoane care vor să facă voluntariat cum pot să procedeze?

Vreau să menționez că am fost sunat de foarte multi oameni, prieteni care și-au arătat disponibilitatea și pe care îi apreciez. Un ajutor este întotdeauna bine venit. În ceea ce privește voluntariatul pe perioada stării de urgență, suntem obligați să respectăm niște reguli și proceduri, pentru a nu ne pune în pericol, nici pe noi, nici pe cei pe care ii ajutam. Cei care doresc să se implice mă pot contacta prin intermediul Fundației Comunitare Țara Făgărașului.

Noi îți mulțumim ție, dar și tuturor voluntarilor făgărășeni, despre care vom mai scrie în următoarele materiale iar în aceste vremuri nu putem decât să vă dorim multă sănătate și liniște sufletească!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.