PREVENTIV. La Făgăraș s-a început testarea personalului medical

Din nefericire, situația din spitalele românești este extrem de îngrijorătoare. Aproape zilnic apar informații despre cadre medicale infectate cu noul coronavirus, dar și faptul că mai multe unități sanitare s-au transformat în focare de infecție COVD- 19, printre acestea se numără și Brașovul. Potrivit sindicaliştilor de la Solidaritatea Sanitară:În data de 05 aprilie 2020 erau confirmați pozitiv SARS-CoV-2 un număr de 734 salariați din sănătate“ iar dacă creșterea se va menține în 30 de zile vor fi infectați toți salariații din sănătate.“ Deși nu există niciun caz confirmat în Făgăraș și Țara Făgărașului, la spitalul municipal au ajuns 2000 de teste rapide pentru diagnosticare COVID- 19, dintr-un total de 5000 de teste, achiziționate de Primăria Făgăraș iar de ieri a început  preventiv testarea personalului medical.

În urmă cu două zile, sindicaliștii de la de la Solidaritatea Sanitară  au transmis un comunicat prin care precizau: „Ritmul în care a crescut zilnic, în medie, numărul salariaților din sănătate infectați SARS-CoV-2 în ultima săptămână a fost de 22,7% (22,7% în plus față de ziua anterioară/zi; în data de 30 martie erau 215 salariați infectați). Dacă se va menține acest ritm atunci în 30 de zile vor fi infectați toți salariații din sănătate. Procentul salariaților din sănătate infectați (din total salariați) este de 0,367%, adică cu 90% mai mare decât cel al populației generale (0,193%). Având în vedere utilizarea inadecvată a testării, respectiv absența testării tuturor salariaților, estimăm că numărul real al salariaților infectați ar putea fi cu un ordin de mărime mai mare.“

În aceste condiții și pentru a preveni infectarea cu noul coronavirus, la Spitalul din Făgăraș s-a început de ieri testarea cadrelor medicale cu ajutorul testelor rapide. 5000 de teste au fost achiziționate în acest sens de Primăria Făgăraș iar 2000 au ajuns deja la unitatea medicală din orașul nostru.

Ceea ce am făcut noi până în momentul de față am făcut ca cetățenii județului Brașov, incluzând și cetățenii Țării Făgărașului să fie în siguranță, să nu împrăștiem acest virus. Am făcut prevenție prin mai multe măsuri luate și vom da suportul indiferent de ce decizie s-a luat la alt nivel. Alocările de bani pentru spital rămân valabile. Deja au venit 2000 de teste și solicit conducerii spitalului să înceapă testarea personalului medical și testarea tuturor pacienților care vin la spital, pentru a face această prevenție. Dar mai departe, spitalul prin conducerea DSP va trebui să ia deciziile necesare ce o să facă cu pacienții transferați de la spitalele din Brașov“, a declarat în cadrul videoconferinței de ieri, primarul Făgărașului, Gheorghe Sucaciu.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.