Făgăraș. Din cei 7000 de vârstnici, 529 nu au aparținători

Primăria Făgăraș, prin Direcția de Asistență Socială (DAS), a identificat persoanele în vârstă de peste 65 de ani fără susținători, conform Ordonanței militare nr. 2 din 21 martie 2020, ca urmare a decretării stării de urgență in vederea prevenirii răspândirii virusului COVID-19.

Au fost identificate aproximativ 7.000 de persoane peste 65 de ani, dintre care 529 fără aparținători. De asemenea, 75 de vârstnici au solicitat sprijinul autorităților la numărul de telefon pus la dispoziție de Primăria Făgăraș în urmă cu 3 zile. Demersul a fost susținut de Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanei, Serviciul Venituri Bugetare, Casa de Pensii Făgăraș, asociațiile de proprietari, angajații din cadrul UAT Făgăraș și instituțiile subordonate Consiliului Local.

Persoanele sunt contactate telefonic de către angajații DAS Făgăraș și voluntari, pentru a li se oferi sprijinul la cumpărarea de alimente și produse de igienă, livrarea produselor la domiciliu, ridicarea de rețete medicale de la medicul de familie și procurarea, din farmacii, a medicamentelor prescrise.

Începând din 25 martie 2020, Direcția de Asistență Socială Făgăraș a încheiat protocoale de colaborare cu mai multe asociații și voluntari: Asociația „Îngrijire Acasă”, Asociația „Doamna Maria Brâncoveanu”, Asociația „Ajută Oamenii – Prahova”, Asociația „Partida Romilor”, voluntari din partea Asociației „Copiii Universului Magic”, Societatea de Binefacere Diakonia.

Colaboratorilor li s-a repartizat un anumit număr de străzi și beneficiari, pentru toată perioada stării de urgență. Potrivit normelor de igienă și a măsurilor restrictive luate pentru prevenirea răspândirii virusului, voluntarii vor folosi dezinfectant, mănuși de unică folosință și măști de unică folosință, furnizate de către DAS Făgăraș.

Cantina de Ajutor Social furnizează hrană (caldă și rece) la domiciliul a 8 persoane cu vârsta de peste 65 ani, în zilele de luni, miercuri și vineri. Hrana este asigurată pentru toate zilele săptămânii, inclusiv zilele de weekend. Beneficiare mai sunt și 150 de persoane din categorii defavorizate. În plus, cantina asigură hrana și persoanelor aflate în carantină și izolate la domiciliu, precum și celor aflate în Adăpostul Permanent pentru oamenii străzii, gestionat de DAS Făgăraș.

Mulțumim societății civile pentru sprijinul acordat, atât de necesar în această perioadă, se arată în comunicatul de presa al Primăriei Făgăraș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.