MODELUL declarației pe proprie răspundere referitoare la circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei

Grupul de Comunicare Strategică a transmis MODELUL declarației pe proprie răspundere referitoare la circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, conform Ordonanței Militare nr. 2 din 21.03.2020.

„Precizăm faptul că declarația pe propria răspundere poate fi completată integral olograf („de mână”), cu preluarea tuturor elementelor prevăzute în modelul declarației pus la dispoziție.

Declarația pe proprie răspundere completată se va afla în posesia persoanei care efectuează deplasarea, împreună cu documentul de identitate, și va fi pusă la dispoziția reprezentanților Poliției Române, ai Jandarmeriei sau ai Poliției Locale la momentul legitimării persoanei.

Reprezentanții Poliției Române, ai Jandarmeriei sau ai Poliției Locale pot efectua fotografierea documentelor (declarație pe proprie răspundere și act de identitate) la momentul legitimării persoanei.

Menționăm faptul că, potrivit Ordonanței Militare nr. 2 din 21.03.2020 obligația completării declarației pe proprie răspundere se instituie începând cu ora 22.00 a zilei de 23 martie a.c.

Modelul de declarație poate fi descărcat de pe site-ul web al Guvernului României, Ministerului Afacerilor Interne, precum și de pe site-urile celorlalte instituții cu atribuții în domeniu.“

Descarcă de aici Model Declarație pe proiprie răspundere OM2

Descarcă de aici Model Declaarție Angajator OM2

(Grupul de Comunicare Strategică)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.