În fiecare zi va fi un culoar de tranzit prin Ungaria pentru cetățenii români

Premierul a precizat că a ajuns la această soluție după o discuție personală cu omologul său din Ungaria.

„Am fost informat oficial de faptul că se va reglementa situația cu tranzitul în Ungaria. În ceea ce privește tranzitul pentru transportul de marfă, nu vor mai exista restricții, iar în ceea ce privește transportul de persoane, se va permite în fiecare zi derularea acestui transport de persoane în convoi, între orele 21:00 și 5:00, ora Ungariei, pentru cetățenii care vor să tranziteze Ungaria dinspre Europa de Vest”, a anunțat Ludovic Orban.

În jur de 3.000 de persoane, care rămăseseră blocate la granița dintre Austria și Ungaria, au ajuns în acest fel în România, în noaptea de marți spre miercuri, după ce MAE român a intervenit pe lângă autoritățile maghiare.

Șoferii de TIR nu vor sta 14 zile în carantină, dacă respectă condițiile de protecție

„Știm foarte bine că au existat probleme în Slovenia, au existat probleme pe care le-am avut inclusiv cu transportul de marfă în Serbia. Pot să vă informez că la ora actuală, din toate informațiile oficiale pe care le avem, practic putem spune că fluența transportului de marfă este asigurată și că transportatorii români – care sunt esențiali în asigurarea legăturilor economice cu celelalte țări europene – își vor putea desfășura activitatea în condiții normale. Tot pentru acest obiectiv, împreună cu dl. ministru Bode, am pledat pentru a permite transportatorilor continuitatea în activitate, asigurând condiții speciale de protecție pentru șoferii de TIR-uri, care odată reveniți în țară din transporturi, dacă respectă condițiile de protejare,  să poată să reia activitatea fără să aibă obligația de a sta 14 zile în carantină. Sigur, cu respectarea normelor de protecție, cu condinția inexistenței vreunui simptom de contaminare cu coronavirus”, a precizat Ludovic Orban, citat de digi24.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.