Persoane ascunse în remorca unui TIR, la ieșire din Făgăraș spre Brașov. Oamenii legii sunt la fața locului

Update

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș au identificat, pe raza municipiului Făgăraș, un autotren înmatriculat în Macedonia, în care se aflau 3 bărbați care declară că sunt din Afganistan. Conducătorul auto a declarat faptul că nu cunoștea că în remorcă se află aceste persoane. Cu privire la aspectele constatate a fost înștiințat Serviciul pentru Imigrări Brașov în vederea continuării verificărilor.“, ne-a declarat purt. de cuv. al IPJ Brașov.

Știre inițială

Echipele de intervenție au fost solicitate în urmă cu puțin timp la ieșire din Făgăraș spre Brașov, în zona de aprovizionare  a unităților comerciale. Potrivit martorilor care au și filmat de la fața locului se pare că în remorca unui TIR au fost descoperite câteva persoane iar cel i-a sesizat pe oamenii legii a fost chiar șoferul autocamionului. Șoferul ar fi oprit în benzinărie și a auzit bubuituri din remorcă. Pe surse, ar fi vorba de trei imigranți. Deocamdată, nu avem informații oficiale.

Vom reveni.

 

Publicată de Claudiu Lacatus pe Marţi, 17 martie 2020

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.