Jurnaliștii acreditați la Parlament, Guvern și Palatul Cotroceni vor fi testați pentru coronavirus

Toți jurnaliștii acreditați la Parlament, Guvern și Administrația Prezidențială care au fost prezenți în ultimele zile la sediul celor trei instituții vor fi testați pentru coronavirus. Deja sunt doi parlamentari care au fost depistați pozitiv, motiv pentru care toți cei care au fost în contact direct sau indirect cu aceștia vor fi verificați.

Conform procedurii, persoanele care sunt la Parlament vor fi testate astăzi de echipele DSP, urmând ca cei care sunt la domiciliu să se autoizoleze, urmând a le fi recoltate probe pentru testul COVID-19.

Toți membrii BPN al PNL se vor izola la domiciliu, a anunțat Ludovic Orban. Premierul a anunțat că toți senatorii PNL au obligația să se autoizoleze și că el se va izola la Vila Lac 1. El a făcut aceste anunțuri după ce senatorul Vergil Chițac a fost confirmat cu coronavirus, fiind primul parlamentar depistat.

„La Parlament, find vorba de un senator, e absolut necesară ancheta epidemiologică. Pentru toți parlamentarii, mai ales senatorii să nu aștepte ancheta epidemiologică, să nu intre în contact cu nimeni”, a mai spus Orban.

Cinci echipe ale Direcției de Sănătate Publică merg în Parlament pentru a vedea dacă parlamentarul depistat cu COVID-19 a infectat și alte persoane.

Au fost cerute 150 de teste pentru membrii BEX și pentru jurnaliști. Nimeni nu va ieși din Parlament până când aceste teste nu sunt făcute.

sursa: digi24.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.