Atestat documentar pentru prima oară la 11 martie 1291, Făgăraşul avusese o cetate din lemn cu val de pământ şi palisadă

Atestat documentar pentru prima oară la 11 martie 1291, într-un act emis de către regele Ungariei, Andrei al III-lea, în Dieta de la Alba-Iulia, Făgăraşul avusese o cetate din lemn cu val de pământ şi palisadă (atestată arheologic), distrusă cel mai probabil la mijlocul secolului amintit, prin incendiere.

Cetatea de aici făcea parte dintr-un sistem de fortificaţii din stânga Oltului făgărăşean, alături de cele de la Breaza şi Comăna de Sus, construite în secolele XII-XIII. Probabil că cetatea de la Făgăraş a fost ridicată încă din secolul al XII-lea, afirmaţie susţinută şi de descoperirile arheologice din deceniile trecute.

Ulterior anului 1291, Făgăraşul va cunoaşte o dezvoltare constantă care îi va aduce statutul de oppidum/târg (oraş de rangul al doilea) în anul 1413 , pentru ca în 1539 voievodul Ştefan Mailat (originar din Comăna Făgăraşului) să îi acorde un nou privilegiu, prin care erau reglementate obligaţiile şi privilegiile târgoveţilor făgărăşeni. În anul 1567, principele transilvănean Ioan Sigismund a reconfirmat privilegiul acordat anterior, motivul fiind acela că actele emise în acel an arseseră într-un incendiu.

Într-o listă a proprietăţilor, caselor şi proprietarilor de pământ din Făgăraş, din anul 1595, apar menţionate 132 de case. Un an mai târziu, în 1596, Maria Christierna, soţia principelui Sigismund Bathory şi stăpână a domeniului Făgăraşului, reconfirma şi ea privilegiile târgului, în actul respectiv menţionând că acesta era înconjurat de un gard/palisadă de apărare, care era întreţinut de nobili şi orăşenii liberi.

În anul 1658, când armata otomană condusă de Mehmet Paşa, împreună cu oştile Moldovei şi Ţării Româneşti, asediau oraşul, suedezul Conrad Iacob Hildebrandt nota că „Făgăraşul este un oraş întărit, aşezat într-un şes larg, pe un teren mocirlos şi înzestrat cu tot felul de întărituri, aşa încât poate fi considerat ca una din cele mai de seamă cetăţi ale Transilvaniei”.

Tradiţia istorică îl aminteşte pe legendarul „descălecător” făgărăşean Negru Vodă ca întemeietor al Ţării Româneşti, fără a se preciza o dată sau o perioadă. Numele său apare, însă, consemnat şi pe inscripţia pietrei genealogice a vicarului greco-catolic Ionaşcu Monea, comandată în anul 1728, în care se arată că un strămoş al vicarului ar fi fost vistiernicul lui Negru Vodă.

Ulterior acestuia, Ţara Făgăraşului, alături de Amlaş, a fost stăpânită de către domnitorii Ţării Româneşti timp de aproape un secol, cu mici întreruperi, ca feudă legată de stabilirea relaţiei de vasalitate faţă de Regatul maghiar. Această stăpânire a început la anul 1368, prin pacea dintre Vladislav Vlaicu şi regele Ludovic I, a fost continuată cu Dan I, Mircea cel Bătrân, Vlad Dracul şi încheiată odată cu înlăturarea din domnie a lui Vlad Ţepeş (1462). A fost o stăpânire de drept –atestată în titulatura domnitorilor prin termenul „dux Fugrus” (duce de Făgăraş)–, cât şi de fapt, prin daniile şi ridicările la rangul de boier a credincioşilor acestora.

(sursa: Muzeul Țării Făgărașului „Valer Literat)

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.