Cum va fi vremea în weekend

Agenția Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat cum va fi vremea în intervalul 20 februarie – 23 februarie. Se anunță un weekend cu valori termice mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, temperaturile maxime urmând a atinge 17 grade Celsius în cursul zilei de duminică. Totodată, meteorologii au precizat că cerul va fi temporar noros, iar la munte sunt așteptate ninsori și intensificări ale vântului.

Prognoza meteo pentru vineri, 21 februarie

Vremea sâmbătă, 22 februarie

Valorile termice se vor menţine uşor mai ridicate decât cele normale la această dată. Astfel, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 3 şi 11 grade, iar cele minime între -4 şi 3 grade, mai scăzute în estul Transilvaniei. Cerul va fi temporar noros, iar pe suprafeţe mici, trecător, se vor semnala precipitaţii slabe – ziua sub formă de ninsoare la munte şi ploaie în regiunile estice, iar noaptea mixte în cele nordice. Îndeosebi din orele serii, vântul se va intensifica treptat la început în masivele nordice, apoi în toată zona montană, iar pe crestele Carpaţilor Orientali vor fi intervale de timp în care va sufla tare, cu viteze la rafală de peste 70…80 km/h. În restul teritoriului vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în a doua parte a intervalului în nord-vest. Presiunea atmosferică va scădea uşor, mai întâi în regiunile intracarpatice apoi şi în rest.

Prognoza meteo pentru duminică, 23 februarie

Vremea va fi vântoasă pe tot parcursul intervalului în zona montană- în special la altitudini mari unde vor fi intervale de timp în care vântul va sufla tare, iar noaptea- îndeosebi în jumătatea nordică a teritoriului. Cerul va fi temporar noros şi mai ales noaptea se vor semnala precipitaţii mixte la munte şi predominant sub formă de ploaie- local în jumătatea de nord a ţării şi pe suprafeţe mici în rest. Valorile termice, în creştere faţă de intervalul anterior se vor situa cu mult peste cele specifice datei – maximele urmând a se încadra între 7 şi 17 grade, iar cele minime între 2 şi 8 grade.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.