Românii ar putea cere bani pentru sisteme de încălzire, iluminare și izolație termică

Cei care doresc să-și îmbunătățească locuințele din punct de vedere energetic ar putea primi până la 15.000 de euro din partea statului, printr-un nou program anunțat de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM). Acești bani ar putea fi folosiți pentru achiziționarea de centrale pe peleți, ferestre izolante, leduri sau panouri solare.

Programul Casa Eficientă Energetic ar putea demara, pentru prima dată, în decursul acestui an, potrivit unei declarații a ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor. Prin intermediul acestui program, AFM ar putea finanța cu până la 15.000 de euro o locuință, scrie avocatnet.ro.

“Avem un buget total de 429 de milioane de lei și ne-am programat să avem între 6000 și 8000 de beneficiari”, a precizat ministrul Mediului.

Programul Casa Eficientă Energetic ar urma să finanțeze sisteme de încălzire, iluminat ecologic și sisteme de izolație termică. Mai mult, programul s-ar putea adapta la ceea ce îi lipsește fiecăruia. Asta înseamnă că cei care vor să își eficientizeze energetic locuințele vor putea cumpăra fie doar o categorie de sisteme, fie toate tipurile de tehnologii enumerate anterior.

Programul nu se adresează numai persoanelor fizice. Instituțiile publice ar putea accesa și ele fonduri pentru achiziționarea de echipamente eficiente energetic. Pentru acestea, bugetul va fi separat și este calculat la 384 de milioane de lei.

În trecut s-au mai desfășurat programe similare. Unul dintre acestea s-a desfășurat inclusiv în 2019 și s-a numit Casa Verde. Prin intermediul acestuia, statul român finanța instalarea de sisteme fotovoltaice, pentru generarea de energie electrică din surse total ecologice. Un altul, numit Casa Verde Plus, viza achiziționarea materialelor izolatoare organic-naturale, pentru a reduce consumul energetic al clădirilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.