Valentine’s Day- tradiții și obiceiuri în lume

foto:botosaniexpress.ro

Sfântul Valentin sau Ziua Îndrăgostiţilor se sărbătoreşte cu fast în multe ţări. Deşi esenţa este aceeaşi peste tot în lume, există tradiţii şi obiceiuri legate de această sărbătoare care diferă de la caz la caz.

O legendă controversată

Există multe controverse legate de această sărbătoare a îndrăgostiţilor. Legendele spun că Sfântul Valentin a fost un preot, fie că este vorba de un teolog de origine egipteană sau de un episcop de Terni. Cel mai des circulă povestea unui preot creştin care a trăit în timpul împăratului roman Claudius al II-lea. Împăratul roman considera că bărbaţii romani nu doreau să meargă la luptă pentru că doreau să stea acasă cu soţiile şi copiii lor. În consecinţă, Claudius a decis ca niciunul dintre soldaţii din Roma să nu se mai poată căsători. Valentin, care era un preot creştin, credea că dreptul oamenilor de a se căsători era dat de Dumnezeu, iar Claudius nu avea dreptul de a îl interzice. Valentin a căsătorit în secret cupluri, motiv pentru care a fost întemniţat şi spânzurat la 14 februarie 270.

Potrivit unei alte legende, Valentin, în timp ce se afla la închisoare, s-a îndrăgostit de fiica paznicului închisorii, care obişnuia să-l viziteze în timpul detenţiei. Înainte de a muri, Valentin i-ar fi trimis acesteia o scrisoare, pe care a semnat-o „De la al tău Valentin”, expresie care se foloseşte şi astăzi.

Tradiţii practicate şi astăzi

Încă din anul 1800 a rămas tradiţia trimiterii felicitărilor, moment când au fost confecţionate primele felicitări de Sfântul Valentin. Confecţionate din dantelă şi satin, felicitările aveau mesaje scrise de mână. După sute de ani, încă se trimit felicitări de Ziua Îndrăgostiţilor, iar acestea conţin simboluri ale iubirii precum  trandafiri roşii, inimioare sau cupidoni. Felicitările sunt trimise atât persoanelor iubite, cât şi celor pe care îi iubim în secret. În Danemarca, bărbaţii scriu o scrisoare cu câteva versuri de dragoste, dar nu o semnează decât cu puncte (câte un punct pentru fiecare literă a prenumelui bărbatului). Dacă femeia care primeşte scrisoarea ghiceşte prenumele, este recompensată cu un ou de Paşte, anul următor.

Mult mai des întâlnită de Sfântul Valentin  este tradiţia schimbului de cadouri între iubiţi. Cu această ocazie se dăruiesc, cel mai adesea, flori şi ciocolată. În trecut, în Wales se dăruiau linguri sculptate în lemn sau lacăte şi chei, ca simbol al găsirii iubirii, cu mesajul „Tu îmi deschizi inima”.  Un alt obicei se referă la întâlnirile deosebite care au loc în această zi. De la cina romantică a îndrăgostiţilor până la numeroase petreceri atât pentru cei care şi-au găsit perechea, cât şi pentru cei singuri, Sfântul Valentin este considerat un prilej de întâlnire şi voie bună.

În tradiţia anglo-saxonă, în ziua Sfântului Valentin, păsările îşi aleg perechea. De aici, oamenii au făcut mutaţia la găsirea unei jumătăţi. Se spune că prima pasăre pe care o va vedea o fată în această zi îi va prevesti cu ce bărbat se va căsători. Dacă va vedea o mierlă, destinul îi va aduce un preot. Dacă va vedea un măcăleandru, atunci fata va avea parte de un marinar. Păsările cu pene galbene sunt simbolul unui bărbat bogat, vrabia unui fermier, păsările cu pene albastre unui bărbat vesel, porumbelul unui bărbat iubitor. Dacă fata va vedea în ziua de 14 februarie o ciocănitoare, tradiţia spune că va rămâne nemăritată. Fetele nemăritate trebuie, în noaptea de 14 februarie, să înconjoare biserica de 12 ori, pentru a-şi visa ursitul.

Alte tradiţii susţin că cine a găsit o mănuşă de Valentine’s Day, cu siguranţă cel sau cea care a pierdut-o îi va fi soţ/soţie.
De asemenea, primul nume de bărbat pe care o fată îl aude în ziua de 14 februarie va fi numele viitorului său soţ.

Ziua îndrăgostiţilor pe glob

Chiar dacă există deja o variantă a zilei destinate îndrăgostiţilor în multe ţări, Sfântul Valentin s-a încetăţenit ca sărbătoare internaţională a dragostei. În Slovenia, Ziua Îndrăgostiţilor se numeşte Ziua Iubirii şi se aniversează pe 12 martie. Potrivit legendei, Sfântul Valentin ajută la creşterea plantelor şi florilor. Se spune că această zi este cea mai bună pentru a se da startul muncii pe podgorii şi la câmp. În ţara Galilor, ziua iubirii este 25 ianuarie. Atunci galezii îl comemorează pe Sfântul Dwynwen, patron al îndrăgostiţilor.

În Franţa, 14 februarie era „loteria dragostei”. Femeile şi bărbaţii singuri trebuiau să strige către cel care urma să-i devină pereche, în faţa casei acestuia. Cei care erau respinşi de potenţialul partener reveneau a doua zi, în acelaşi loc, şi ardeau fotografiile cu cel care nu l-a dorit. Obiceiul a fost interzis de Guvernul de la Paris între timp.

În Danemarca şi Norvegia, Ziua Îndrăgostiţilor este numită Valentinsdag, dar nefiind considerată o sărbătoare foarte importantă, puţini sunt cei care-şi amintesc de această zi şi o petrec alături de cel drag. În Columbia, iubirea este sărbătorită în a treia zi de vineri şi cea de-a treia zi de sâmbătă ale lunii septembrie. Festivitatea  poartă numele de Ziua Prietenului Secret, iar în această zi, fiecare locuitor îşi alege un prieten căruia îi face un cadou secret.

În Brazilia, ziua iubirii se celebrează pe 12 iunie, cu o zi înaintea zilei Sfântului Anton, protectorul căsătoriei.

În Germania, a devenit deja o obişnuinţă ca tânărul să vină la iubita lui cu un buchet de trandafiri.

În Italia, pe 14 februarie are loc Festivalul Primăverii. Totul se petrece în aer liber, se ascultă muzică şi se citesc poezii. În Torino, tinerii obişnuiesc să-şi anunţe logodna în această zi.

În România, sărbătoarea tradiţională a îndrăgostiţilor este  Dragobete, care se sărbătoreşte pe 24 februarie. În trecut, fetele şi flăcăii se îmbrăcau de sărbătoare şi se întâlneau în faţa bisericii. Apoi plecau să caute, prin păduri şi lunci, flori de primăvară. Pe dealurile din sat se aprindeau focuri, iar fetele şi băieţii stăteau şi vorbeau în jurul lor. La ora prânzului, fetele se întorceau în sat alergând, obicei numit Zburătorit, urmărite de câte un băiat căruia îi căzuse dragă. Dacă băiatul era iute de picior şi o ajungea, iar fata îl plăcea, îl săruta în văzul tuturor. Sărutul acesta semnifica logodna celor doi pentru un an, sau chiar pentru mai mult, Dragobetele fiind un prilej pentru a-ţi afişa dragostea în faţa comunităţii.

sursa: dcnews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *