Fără taxe de echivalare pentru diplomele din Europa

Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a eliminat taxele de recunoaştere şi echivalare a diplomelor pentru cetăţenii din Spaţiul Economic European (SEE) şi Confederaţia Elveţiană. Ordinul ce prevede eliminarea taxelor a fost emis vineri. Taxa pentru recunoaşterea/echivalarea studiilor preuniversitare şi universitare se va păstra numai pentru cetăţenii din afara Spaţiului Economic European/Confederaţiei Elveţiene.

„An de an, în calitate de profesor, am dat recomandări elevilor mei pentru a studia la universităţi din străinătate. Mulţi dintre ei au ales să revină în ţară. Ca ministru al Educaţiei şi Cercetării am decis să respect efortul depus şi să îi încurajez pe românii care au studiat în spaţiul european să se angajeze şi să îşi continue studiile în România, prin simplificarea modului de recunoaştere a diplomelor de studii. Ceea ce au învăţat merită recunoscut şi apreciat. Ne bazăm şi pe ei să contribuie la construirea unei Românii normale, a unei Românii Educate”, a precizat Monica Anisie, ministrul Educaţiei.

Mara Mareș (foto), deputată PNL de Braşov, este iniţiatoarea proiectului și este mulțumită, chiar dacă nu s-a concretizat într-o lege, ci într-un ordin de ministru.

„Trebuie să recunosc că acesta este proiectul meu de suflet şi am luptat pentru îndeplinirea acestuia deoarece are o semnificaţie puternică pentru toţi cei care, după ce obţin diplome în străinătate, revin în ţară şi li se percep bani pentru echivalarea dipomelor. După ce că suntem în plin exod al creierelor, în loc să-i primească cu braţele deschise pe aceşti tineri, statul îi jigneşte şi îi umileşte cu taxe inutile şi aberante. (…) Pentru prima dată în viaţă, un ministru al Educaţiei a ascultat activ ceea ce am avut de spus, şi a ales să fie de partea bună a lucrurilor – de partea noastră, a tinerilor, a celor care căutăm o perspectivă serioasă în România”, a afirmat Mara Mareș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.