Întâmpinarea Domnului este o sărbătoare creștină, ortodoxă, catolică și luterană, fixată pentru data de 2 februarie. Aducerea la Templu a Pruncului Iisus sau Întâmpinarea Domnului mai este cunoscută și sub numele de Ziua Lumânărilor, în special în țările vestice, datorită obiceiului de a binecuvânta lumânările în această zi. Această sărbătoare, ce cade la 40 de zile de la Nașterea Domnului, se ținea la Ierusalim cel puțin de la începutul secolului al V-lea, „cu aceeași bucurie ca Paștele” (relatarea pelerinei Etheria). La Roma a fost introdusă în jurul anului 650.

Bisericile Apostolice sărbătoresc pe 2 februarie „Întâmpinarea Domnului” – praznic împărătesc (al patrulea al anului bisericesc ortodox, ce a început la 1 septembrie) care dezvăluie taina întrupării Mântuitorului Isus Hristos. Sărbătoarea e așezată la 40 de zile de la Nașterea Domnului, rememorând momentul de acum aproape 2.000 de ani, când Pruncul Dumnezeiesc a fost adus la Templu, ca orice alt întâi născut din neamul lui Israel. La catolici, pe primul plan stă persoana Fecioarei Maria, care a venit la templu pen­tru curățirea ei, după Lege. De aceea, sărbătoarea se numește Curățirea Sfintei Marii și e trecută între sărbătorile Maicii Domnului, numindu-se și Sărbătoarea luminilor.

Cum, după Legea lui Moise, femeia care a născut un prunc de parte bărbătească nu avea voie să intre în Templul Domnului timp de patruzeci de zile, la împlinirea acestor zile, mama venea cu pruncul la Templu și aducea jertfă Domnului un miel sau un porumbel pentru a împlini sacrificiul purificării. Evident că Sf. Maria, Fecioara Maică a Domnului, nu avea nevoie de purificare, deoarece ea L-a născut fără stricăciune pe Iisus. Cu toate acestea, ea s-a supus cu smerenie legilor timpului. Dar Iisus nu era un oarecare fiu de israilitean, ci era, în același timp, Dumnezeu adevărat și om adevărat. Jertfa Sa avea caracterul unei ispășiri în numele întregii omeniri. Ea începe acum, în templul din Ierusalim, și se desăvârșește pe Golgota, când Fiul lui Dumnezeu va fi suferit moartea pe cruce pentru mântuirea noastră.

Sf. Simeon avea 300 de ani!

Pruncul este dus de Fecioara Maria și de Iosif, la Templu, dimpreună cu o pereche de turturele care trebuiau jertfite lui Dumnezeu. Aici sunt întâmpinați de bătrânul preot Simeon și de prorocița Ana.
Potrivit tradiției, Simeon a făcut parte dintre cei 72 de traducători ai Scripturii, pe care, în secolul III î.Hr., Ptolemeu al II-lea Filadelful îi convocase la Alexandria pentru a traduce Vechiul Testament în grecește, traducere ce avea să poarte numele de Septuaginta.
Când Simeon a ajuns la pasajul „Iată, Fecioara va lua în pântece și va naște fiu” (Isaia, 7, 14), el a tradus „Fecioară” prin „Femeie”, pentru că i s-a părut de neînțeles ca o fecioară să nască. Pentru necredința sa, Dumnezeu l-a legat să nu moară până nu-L va vedea pe Cel născut din Fecioară.
În clipa în care L-a ținut pe Iisus în brațe, Simeon avea aproape 300 de ani!

„Prin sufletul tău va trece sabie!”

Bătrânul preot are atunci revelația că acel Prunc este însuși Mântuitorul lumii și rostește zguduitoarea frază ce se cântă acum, în bisericile ortodoxe, la fiecare slujbă de Vecernie: „Acum, slobozește pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feții tuturor popoarelor; lumină spre descoperirea neamurilor și slava poporului Tău, Israel” (Luca 2, 29-32).

Apoi, adresându-i-se Fecioarei Maria, Simeon o avertizează despre cumplitele suferințe care vor preceda Mântuirea: „Iată, Acesta este pus spre căderea și spre ridicarea multora din Israel și ca un semn care va stârni împotriviri. Și prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi”.
Prorocița Ana, care stătea alături de bătrânul Simeon, avea 84 de ani. Ea nu părăsea niciodată Templul, slujind cu smerenie în post și rugăciune. Alături de Simeon, și ea a dat mărturie despre divinitatea Pruncului.

Așa se face și după 2.000 de ani

Modelul Sfintei Familii este păstrat și astăzi. La 40 de zile de la naștere, mamele merg cu pruncii lor la biserică pentru a-i aduce ofrandă lui Dumnezeu. Preotul face cruce asupra mamei și copilului apoi pune peste ei epitrahilul. În acel moment, mama și copilul îi închipuie pe înșiși Maica Domnului cu Pruncul în brațe, în Templul din Ierusalim.
Preotul citește mamelor moliftele de curățire în Agheasmatar, care le permit să revină la Biserică și să participe la Sfintele Taine, inclusiv să se împărtășească. Pruncii sunt luați în brațe de preoți și închinați la icoanele împărătești, din dreapta și stânga altarului, care îi înfățișează pe Mântuitor și pe Mama Lui.
Băieții sunt duși și în altar, iar ritualul îmbisericirii este încheiat de preot, cu rugăciunea Dreptului Simeon: „Acum slobozește pe robul Tău, Stăpâne…”
Micuțul este așezat de preot jos, pe solee, în fața ușilor împărătești. De acolo este luat în brațe de mamă, după ce aceasta a făcut trei închinăciuni.

sursa. mytex.ro