Proiecte și investiții la rețeaua de apă și canalizare în comuna Beclean

Consilierii comunei Beclean s-au întâlnit joi, 30 ianuarie în ședința ordinară a lunii ianuarie. Unul din punctele de pe ordinea de zi a fost extinderea rețelei de canalizare și a rețelei de apă potabilă la terenul de sport din localitatea Hurez.

Proiectul privind extinderea rețelei de apă  către baza sportivă de la Hurez a fost pe masa consilierilor locali și indicatorii tehnico-economici au fost supuși atenției lor pentru a fi aprobați, pentru a mai face un pas în procedura aceasta ca să putem să ducem la bun sfârșit și acest proiect. Această lucrare se va face din surse proprii.“, ne-a spus Claudiu Motrescu, primarul comunei Beclean.

Tot în cadrul ședinței, consilierii au adus în discuție și celelalte proiecte de apă-canal pentru comuna Beclean. Unul din acestea este cel privind rețeaua de canalizare pentru satele Luța și Beclean, proiect care nu a primit deocamdată finanțare, deși s-au făcut pași importanți în obținerea de fonduri de către Primăria Beclean.

Un subiect extrem de important este canalizarea satelor Beclean și Luța. Aici, am luat o parte din avize și avem intabulat  terenul unde va fi amplasată stația proprie de epurare a apelor uzate din satele Luța și Beclean. După cum știți din martie 2017, am solicitat către Ministerul Dezvoltării Regionale fonduri, e vorba de un proiect de circa 12 milioane de lei, pentru acest proiect stringent. Până în prezent nu am obținut finanțare. Sper că acum și am promisiuni de la actuala guvernare că vom primi aceste fonduri. Nu vă ascund faptul că am ținut legătura și avem sprijinul domnului ministru secretar de stat, domnul Mihai Veștea și ne punem mare nădejde în a obține fondurile necesare pentru o lucrare extrem de urgentă“, ne-a mai spus primarul comunei Beclean.

Și despre stația de epurare de la Hurez s-au purtat discuții, stație, care a fost pusă în legalitate și care va fi predată operatorului zonal.

În ceea ce privește stația de epurare de la Hurez am purtat discuții și cu constructorul și de asemenea cu reprezentanții Apa Canal Sibiu, cei care vor prelua această stație de epurare de la Hurez, care este funcțională bineînțeles. Îi rugăm din nou pe cei  din satul Hurez,care încă nu s-au racordat la această rețea de canalizare, să o facă cât mai repede. După întâlnirile de la fața locului, de la stația de epurare, cu cei de la Apă Canal Sibiu, am făcut toate demersurile necesare- mă refer la înlocuirea tuturor pieselor, obținerea tuturor avizelor, de care ne-am ocupat din 2016 și până în prezent. Acum, suntem pregătiți și sper să nu mai intervină nimic încât să o putem să o predăm în cel mai scurt timp“, a mai spus Claudiu Motrescu.

 

Pentru satele Beclean, Hurez și Luța, schimbarea conductelor de apă este cuprinsă într-un proiect mare desfășurat prin ADI Apă Canal Sibiu.  Cât despre canalizarea satelor Calbor și Boholț, reprezentanții Primăriei spun că pregătesc un proiect și pentru aceste localități.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.