Muzeul Țării Făgărașului a fost acreditat

Muzeul Țării Făgărașului a fost acreditat. Prevederile legale din anul 2007 prevăd ca toate muzeele din țară, peste 700 de număr,  să se acrediteze. În caz contrar, există riscul să nu mai poată funcționa.

În luna noiembrie a anului trecut a fost depus dosarul pentru acreditare la Ministerul Culturii, un dosar destul de stufos de aproximativ 200 de pagini, unde reprezentanții muzeului au trebuit să demonstreze că respectă toate cerințele și criteriile impuse de legislație, reguli destul de stricte.  Potrivit managerului Muzeului Țării Făgărașului din cele peste 700 de muzee câte există în România, s-au acreditat până la jumătatea anului trecut doar 114.

„Conform legislației, orice muzeu trebuie să se acrediteze iar pentru a fi acreditat trebuie să îndeplinească mai multe condiții. Trebuie să avem un patrimoniu cultural dezvoltat pe criterii științifice, personal calificat, planuri anuale de cercetare, planuri anuale de restaurare, registru informatizat la întregului patrimoniu, asta pe o parte iar pe de altă parte trebuie să valorificăm patrimoniul muzeal în expoziții permanente și temporare, să organizăm programe culturale destinate comunității și să deținem  spații de depozitare, organizate pe criterii științifice. Toate aceste criterii noi le-am îndeplinit. Am depus dosarul la sfârșitul anului trecut, mai precis în luna noiembrie la Ministerul Culturii și Identității Naționale, care a analizat dosarul și prin Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor  a hotărât acreditarea muzeului nostru.“, ne-a declarat Elena Băjenaru, managerul Muzeului Valer Literat.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.