Programul Start up Nation ar putea continua şi anul viitor

sursa foto: start-up.ro

După două ediții, programul Start up Nation ar putea continua şi anul viitor. Iniţiatorii au observat ce nu a funcţionat suficient de bine la primele două ediţii şi au venit cu mai multe propuneri de modificare a sistemului de punctaj şi cu unele măsuri menite să împiedice înstrăinarea firmelor. 

„Programul va apărea în primul trimestru al anului 2020. În data de 11 decembrie a avut loc la Palatul Parlamentului propunerea legislativă pentru acest program. Practic, s-au propus patru noi criterii majore pentru modificarea grilei, dintre care amintim importanţa capitalului social, adică aceia care vor avea un capital social de 6.000 de lei vor avea un punctaj suplimentar”, a declarat Attila Szekely, reprezentant CCI Braşov.

La ediţiile precedente s-au înregistrat mai multe cazuri în care firme mari îşi făceau o firmă nouă şi treceau un număr de angajaţi la cea din urmă. Cum criteriul numărului de angajaţi a fost determinant la ediţiile precedente, multe asemenea firme mari au câştigat. Pentru eliminarea acestei practici, s-a propus ca persoanele care sunt acţionari ai unei firme să nu poată să-şi înfiinţeze o nouă societate, iar numărul de angajaţi are un punctaj nesemnificativ. În plus, înstrăinarea nu se mai poate face, tocmai pentru ca aceste firme să fie destinate tinerilor începători în ale afacerilor.

sursa: bzb.ro

 

The specified slider is trashed.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.