foto: arhiva

Fostul prefect al Braşovului, Marian Rasaliu, a anuţat joi, într-o conferinţă de presă, că în 11 decembrie, la Prefectură, a fost stabilită o procedură de lucru pentru situaţiile în care urşii ajung în localităţi. „A fost finalizat un protocol interinstituţional din care fac parte instituţiile deconcentrate cu atribuţii legate de gestionarea problemei urşilor. Practic a fost stabilită procedura de lucru ce trebuie urmată în situaţia în care o persoană sună la numărul unic de urgenţă 112, pentru a semnala prezenţa unui urs”, a declarat Rasaliu, citat bzb.ro.
Acesta a precizat că prin acest protocol sunt stabilite atribuţiile Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Direcţiei de Sănătate Publică, Gărzii Naţionale de Mediu, Agenţiei pentru Protecţia Mediului, Jandarmeriei, Poliţiei, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Institutului de Cercetări şi Amenajări Silvice Braşov şi fondurilor de vânătoare. De asemenea, în acest parteneriat a fost inclusă şi Asociaţia Milioane de Prieteni, care administrează rezervaţia de urşi de la Zărneşti.
Pe de altă parte, subprefectul Adrian Folea, care acum îndeplineşte atribuţiile prefectului, a anunţat că acest protocol va fi supus aprobării Comitetului local pentru Situaţii de Urgenţă Braşov.

 

http://fagarasultau.ro/wp-content/uploads/2019/10/urs.jpghttp://fagarasultau.ro/wp-content/uploads/2019/10/urs-150x150.jpgadminFapt diversFostul prefect al Braşovului, Marian Rasaliu, a anuţat joi, într-o conferinţă de presă, că în 11 decembrie, la Prefectură, a fost stabilită o procedură de lucru pentru situaţiile în care urşii ajung în localităţi. „A fost finalizat un protocol interinstituţional din care fac parte instituţiile deconcentrate cu atribuţii legate de...Pentru că ne pasă de tine!