Un centru pentru sacrificarea animalelor va fi inaugurat sâmbătă, 14 decembrie, la Făgăraș. Acesta va fi deschis în fiecare zi de sâmbătă, între orele 8.00 – 14.00, iar  luna aceasta va funcționa în fiecare zi de joi și sâmbătă, între aceleași ore.

Spațiul este dotat, printre altele, cu cameră de refrigerare, incinerator, rulotă comercială și vestiar. Suma investită din bugetul local pentru realizarea proiectului este de 314.160 de lei.

Banii au fost investiți pentru susținerea micilor fermieri, dar și ca cetățenii Țării Făgărașului să aibă posibilitatea să cumpere produse bio, din carne provenită de la animale care nu sunt crescute intensiv.

Spațiul este administrat de SC Piețe, Târguri și Oboare, care are un contract cu concesionarul veterinar al municipiului Făgăraş și doi măcelari. Clienții au posibilitatea, după ce achiziționează animalul de la producător, să îl taie la faţa locului conform normelor impuse de Uniunea Europeană”, a declarat primarul Gheorghe Sucaciu.

Centrul este situat pe Șoseaua Hurezului, unde se organiza până acum târgul de animale. Aici pot fi sacrificați doar porci și oi, provenite din județul Brașov și exclusiv din următorul areal:

  • Nord: Părău, Șoarș, Cincu, Rucăr, Feldioara
  • Sud: comunele situate în zona „de sub munte”
  • Vest: Ucea
  • Est: Comuna Șinca.

După sacrificarea animalelor, analiza cărnii va fi efectuată în același loc. La același centru vor fi comercializate și furaje și cereale, doar din arealul menționat.

 

Animalele aduse pentru sacrificare trebuie să fie însoțite de:

  • document de proprietate
  • formular de mișcare
  • document lanț alimentar
  • certificat pentru specie.

Acestea vor fi obținute de la circumscripția sanitar-veterinară din localitatea de proveniență.

Taxele (cu TVA) percepute comercianților pentru vânzarea cerealelor, animalelor, mărfurilor și folosirea platoului, pentru 2019-2020:

  • cereale: 1 leu/sac
  • autovehicule/căruțe până la o tonă: 10 lei
  • autovehicule 1 – 3 tone: 30 de lei
  • autovehicule peste 3 tone: 100 de lei
  • purcei de 6 – 8 săptămâni: 3 lei/buc.
  • Porcine: 5 lei/buc.
  • abatorizare porcine și ovine: 1 leu/kg
  • ocupare platou (cu corturi, autoturisme, mese): 5 lei/mp/zi
  • vânzare produse sau prestări de servicii: 5 lei/mp/zi
  •  confecționare produse: 5 lei/mp/zi.

 

 

 

http://fagarasultau.ro/wp-content/uploads/2019/12/Centru-animale-2-1024x768.jpeghttp://fagarasultau.ro/wp-content/uploads/2019/12/Centru-animale-2-150x150.jpegadminAdministrativUn centru pentru sacrificarea animalelor va fi inaugurat sâmbătă, 14 decembrie, la Făgăraș. Acesta va fi deschis în fiecare zi de sâmbătă, între orele 8.00 – 14.00, iar  luna aceasta va funcționa în fiecare zi de joi și sâmbătă, între aceleași ore. Spațiul este dotat, printre altele, cu cameră de...Pentru că ne pasă de tine!