Bărbat găsit mort în urma unui incendiu

foto:arhiva

Polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Hoghiz efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “ucidere din culpă”.

În fapt, la data de 12 decembrie a.c., în jurul orei 10.30, cadrele de poliție au fost sesizat cu privire la faptul că în urma unui incendiu izbucnit la un imobil amplasat pe raza localității Crihalma, jud. Brașov, a fost găsit cadavru carbonizat, identificat ulterior ca fiind un bărbat, în vârstă de 77 ani.

Echipajul medical sosit la fața locului a constatat decesul persoanei. Cadavrul a fost ridicat și transportat la Cabinetul de Medicină Legală Făgăraș în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei reale a decesului.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

The specified slider is trashed.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *