În cadrul festivalului  „Sfântă-i țara mea“ organizat de Biserica „Sfântul Nicolae“- Brâncoveanu Făgăraș și Biserica „Sfânta Treime“  în data de 1 decembrie la Casa Municipală de Cultură, a avut loc și concursul de eseuri şi compuneri “Biserica sufletului meu” . Concursul de creaţie literară a avut ca scop stimularea potenţialului creator al copiilor cu aptitudini literare şi preocupări duhovniceşti din şcolile şi liceele Ţării Făgăraşului.

Câștigătorii au fost desemnați iar eseurile care au primit premiul I la cele 2 secțiuni, gimnaziu și liceu, sunt publicate pe site-ul Făgărașul Tău, care a fost partener media al festivalului „Sfântă-i țara mea“!

Mai jos redăm eseul lui Cornea Raul, elev în clasa a VII – a B la Colegiul Naţional „Doamna Stanca”, Făgăraş, profesor coordonator – Isopescu Mihaela. Lucrare câştigătoare a premiului I la concursul de eseuri și compuneri „Biserica sufletului meu”, secţiunea compuneri (gimnaziu).

 

BISERICA DIN SATUL MEU

 

Motto: „Iubiți Biserica, Trupul Lui Hristos!”

 În inima și mintea mea, port o Biserică dragă sufletului meu, aflată într-un sat cu oameni credincioși, harnici și iubitori de frumos.

 Îmi aduc aminte cu drag, când am făcut primii pași alături de mama mea, care mă purta de mână în zilele de sărbătoare sau în Duminicile de peste an, la Sfânta Biserică cu hramul Sfintei Parascheva. Acolo, eram un copilaș cuminte  ascultând în liniște Sfânta Liturghie și participând atât cât puteam , la acea vârstă fragedă , la rugăciunile ce se derulau cu o frumusețe covârșitoare. Eram fermecat de tot ceea ce se petrecea în jurul meu: de preot, de cântăreții bisericești, de copii și de oamenii de diferite vârste, mă simțeam ca într-o familie mare, mare.  Așteptam cu nerăbdare  să aud vocea preotului care spunea: ,,cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste să vă apropiați”. Atunci, cu lumânarea aprinsă în mânuță, alergam în fața Sfântului Altar și îngenuncheam pentru a spune rugăciunea și a primi Sfânta Împărtășanie. Eram bucuros când părintele mă privea cu acea dragoste părintească și îmi dădea din Sfântul Potir, Trupul și Sângele Mântuitorului. Câtă bucurie simțeam atunci!

Un alt moment extraordinar am simțit atunci când în Biserica mea a venit un preot nou, tânăr, părintele Alexandru Socaciu.  Părintele era de o blândețe, bunătate și iubire de neimaginat. Dânsul mi-a făcut un dar minunat, m-a primit în Sfântul Altar, să particip de acolo la toate slujbele la care puteam fi prezent. Am îmbrăcat pentru prima dată stiharul pentru copii, simțindu-mă precum un preot în miniatură. Îmi aduc aminte și acum  grija deosebită pe care o manifestam față de noile veșminte. Cu răbdare Părintele m-a învățat care este rolul meu în acel Altar, ce anume trebuia să fac. Cu câtă dragoste aprindeam și înlocuiam lumânările de pe Sfânta Masă, sau ofeream Părintelui cădelnița pentru a tămâia, cu câtă umilință îmi aplecam genunchii și inima în rugăciune, și mă rugam cu fior. Câtă bucurie pentru un biet suflet de copil!

Părintele Alexandru m-a învățat tot ceea ce trebuia să știu, și atât cât mintea mea putea pricepe, ceea ce se săvârșea în Altar. În mijlocul altarului se află Sfânta Masă pe care se săvârșește Sfânta Liturghie, adică aducerea Jertfei nesângeroase a Mântuitorului Iisus Hristos. Apoi în partea de nord a Altarului se află Proscomidiarul, pe care se pregătesc cinstitele Daruri, locul unde eu am ajutat la tăierea anafurei pe care o primeau credincioșii. Am învățat încet, încet, de marea importanță a Sfântului Antimis –  fără de care nu se poate săvârși Sfânta Liturghie. Am înțeles că noi, toți credincioșii din Biserică, suntem mădulare ale Lui Hristos, că iubirea și rugăciunea unuia pentru altul are mare valoare în fața lui Dumnezeu.

În zile de mare Sărbătoare am avut oaspeți de seamă, care ne-au onorat cu prezența lor: Înalt Preasfințitul Laurențiu – Mitropolitul Ardealului, apoi Preasfințitul Ilarion Făgărășanul,  iar eu – copilaș fiind – am ținut cârja arhierească în fața Sfântului Altar. Acest moment a fost pentru mine unul de o mare însemnătate, încât nici acum nu pot descrie în cuvinte potrivite fericirea și onoarea pe care am simțit-o.

Aici, în Biserica Sfintei Parascheva, am găsit locul meu, Biserica aceasta fiind precum o  casă pentru mine, iar Mântuitorul din Pantocrator privindu-mă totdeauna cu iubire. Iubirea Maicii Domnului, privirea ei blândă din Sfintele Icoane, mă copleșeau făcându-mă să îmi plec capul și genunchii. Sfinții, Cuvioșii, Sfinții Mucenici, Sfintele Cuvioase și Mucenițe, mă priveau de pretutindeni. Aici mă simțeam ca în Rai! O pace lăuntrică și o iubire de nedescris.

În Biserica Sfintei Parascheva, am participat la atâtea Taine: Taina Sfântului Botez, Taina Sfântului Maslu, Taina Sfintei Euharistii, Taina Sfintei Cununii, Taina Mirungerii, Taina Pocăinței  sau Mărturisirii.

Împreună cu părintele Alexandru am mers in vacanțele de vară în tabere, organizate de dânsul, la Mănăstiri împreună cu ceilalți copii ai satului,  am participat la Sfintele Slujbe, la Privegheri de noapte, am ascultat sfatul și cuvintele de folos ale părinților monahi. Am cutreierat țara alături de părintele Alexandru, care m-a învățat să bat toaca, si alte lucruri de mare folos duhovnicesc.   

Mi-aș dori ca  în această Biserică să pot sluji și eu cândva, ca preot alături de părintele Alexandru, măcar o Sfântă Liturghie, dar acesta este un vis preafrumos , și numai Dumnezeu știe dacă voi fi vrednic de acesta.

În inima mea port o Biserică și un Preot cu privire albastră, ca Cerul!