Țara Făgărășului poate surprinde și fascina pe oricine, fie că ești un simplu trecător sau unul de-al locului. Pentru cei mai mulți însă, rămâne un loc unde zilnic descoperi noi orizonturi și bastinoane de civilizație și înțelepciune. Unul din cele mai vechi așezăminte ale Țării Făgărașului, satul Hălmeag din comuna Șercaia, reprezintă dovadă că aici, înțelepciunea ancestrală, simbolistica, iubirea, natura și Dumnezeu sunt toate prezente și omniprezente. Biserica evanghelică-luterană  fortificată din Hălmeag, construită în a doua jumătate a secolului al XI-lea ilustrează cel mai bine vechimea locului, fiind a doua biserică construită din Transilvania, după biserica fostei mănăstiri cisterciene din Cârța.

De istoria satului se leagă legende, povești cu împărați și împărătese și mulți oameni cu spirit care au luptat pentru dreptate. Cele mai multe povești de-ale locului le știe nea Laci, care la 71 de ani, e expert în istorie locală și care, atunci când se pune pe povestit, nu-ți vine a crede cât de vii au fost acele meleaguri odată. Printre altele, am aflat că Prințesa Sisi, fosta împărăteasă a Austro -Ungariei a fost foarte iubită localnicii din Hălmeag iar ca mărturie stă chiar statuia prințesei, care se află în curtea bisericii evanghelice.

„Maria Tereza, împărăteasa de atunci și cu Prințesa Sisi au fost cele mai iubite de neamul maghiar. N-au făcut rău ungurimii cum au făcut bărbații lor. Ele, ca împărătese au făcut mult bine.” a mai povestit Nagy Laci.

După Revoluția din 1848, imperiul a trecut la pedepsirea celor care s-au opus practicilor impuse de ocupația străină. Se pare că după logodna sa, Prințesa Sisi, a intervenit pentru a mai tempera din acțiunile violente impuse de autorități asupra celor răsculați.

„În august 1854 se face logodna. Sigur încă se vedeau urmele Revoluției din 48, mulți, foarte mulți erau băgați în pușcării, torturați. Și atunci, ea l-a rugat pe bărbatul său, care, între timp se ocupa cu execuția celor din pușcării, să înceteze atrocitățile și să-i elibereze pe toți. Banii adunați la nunta lor au fost donați acestor oameni, copiilor și celor care au avut de suferit de pe urma revoluției.”, ne-a mai povestit nea Laci.

Prințesa Sisi – doamna care nu râde

Și dacă l-am fi lăsat pe nenea  Laci să povestească câte știe despre Prințesa Sisi și despre perioada de ocupație austro-ungară a Transilvaniei, ar fi trebuit să ne luăm câteva zile pentru a cuprinde întreg volumul de informații și povestiri. Tot de la el am aflat, că în cea de-a doua parte a vieții sale, împărăteasa Sisi a fost nevoită să-și ascundă gura pentru că își pierduse toată dantura din cauza unei boli venerice primită de la soțul său, care și el, la rândul său, a contactat-o de la o prostituată.

„În 1859, bărbatu-su era plecat în război în Nordul Italiei care aparținea de Imperiul Austro-Ungar. Au fost niște mișcări revoluționare iar el a fost trimis să rezolve problema. Acolo, s-a încurcat cu o prostituată, erau multe fete de stradă, de unde a s-a ales cu o boală venerică. La întoarcerea acasă, o îmbolnăvește și pe împărăteasă.  I se face un tratament medicamentos pe bază de mercur de pe urma căruia îi cad toți dinții din gură. De aici îi se spune „doamna care nu râde”.  Pe ea, de atunci, nu a mai văzut-o lumea cu gura deschisă sau râzând.”, ne-a mai spus nea Loți.

 

.

Un alt simbol al satului este Ecaterina Varga, o săteancă care a mers până la Viena la curtea împăratului pentru a-și face dreptate.

„Ecaterina Varga a fost o fată destul de deșteaptă, născută în Hălmeag. La 8 ani rămâne orfană și este crescută de sora cea mare. A învățat la Rupea și la Sibiu iar la 20 și ceva de ani s-a măritat.  Dânsa se ocupa cu creșterea cânepii și a inului, ca multă lume din sat la vremea aceea. Făcea negoț cu cei din Codlea și Brașov. Pentru a vinde cât mai multă cantitate, s-a împrumutat de la băncile din Brașov. Într-o zi, negustorii nu i-au mai vrut marfa și ea a rămas în felul acesta cu multe datorii pe cap. Neavând de unde să plătească a fost sfătuită să-și încerce norocul la Viena, la împărat, să-și spună necazul și ce o pățit. În felul acesta a ajuns să facă și mai multe drumuri pentru că tot mai mulți oameni apelau la ea pentru a transmite doleanțele autorităților”, ne-a mai spus nea Laci.

Tot nea Loți ne-a povestit că oamenii locului erau foarte uniți și când era vorba de cele sfinte de la biserică, toată suflarea satului participa la slujbe.

„La fiecare înmormântare sau sărbătoare, toți locuitorii satului lua parte. În fiecare sâmbătă după-masă era obiceiul ca atunci când se trăgea clopotul la biserică, la Vecernie, atunci, toți oamenii care erau pe câmp sau pe unde erau, toți veneau cu sculele după ei, le lăsau la intrarea în biserică și participau cu toții la slujbă., ne-a mai povestit nea Laci.

 

Biserica din sat ilustrează faza de trecere de la romanic la gotic, sub influența cisterciană. Portalul vestic este cel mai bine păstrat, iar în sculptura consolelor și a cheilor de boltă se întâlnesc elemente figurative. Altarul este situat la răsărit iar icoana infațișându-l pe Iisus crucificat a fost pictată în 1843. Prima orga s-a construit în anul 1777 iar cea actuală, încă funcțională, datează  din 1816, fiind opera unui mester din Prejmer. Un obiect de cult foarte valoros îl reprezinta cristelnița care este cioplită dintr-un singur trunchi și este veche de mai bine de 400 de ani.

Localitatea Halmeag  se află pe partea dreapta a râului Olt, la 5 km depărtare de Șercaia și la 18 km de Făgăraș.

Primul document care atestă existența satului îl constituie scrisoarea din anul 1211 a regelui Andrei al II-lea al Ungariei adresată Ordinului Cavalerilor Teutoni, conform căreia le este concesionată Țara Bârsei. Localitatea apare sub numele de „Castrum Almagen”, ceea ce dovedește importanța sa militară și strategică. În acele timpuri, sistemul de apărare al granițelor de pe Olt se sprijinea pe cetățile și prisacile construite la Hălmeag, Ungra si Micloșoara.