foto: Biserica brâncoveneasca Sf. Nicolae Făgăraș

Astăzi se împlinesc 30 de ani de la trecerea la cele veşnice a celui mai mare duhovnic al României,  Părintele Arsenie Boca. Acesta a fost înmormântat la Prislop, în locul pe care chiar el l-a ales, în prezenţa a 2000 de oameni. Şi ca în fiecare an, gospodinele din mai multe sate din Ţara Făgăraşului au pregătit mii de sarmale, pentru a le duce  la Prislop.

În data de 28 noiembrie 1989, Arsenie Boca a plecat la Dumnezeu. A fost dus la mănăstirea Prislop, unde a fost înmormântat în 4 decembrie, în locul pe care îl alesese cu doi ani înainte.

Părintele a oferit alinare miilor de credincioși și a înfăptuit multe minuni în numele Domnului. Chiar și acum, când acesta nu mai este fizic printre noi, foarte mulți oameni continuă să se roage și să creadă cu tărie în puterea lui divină.

Multe lucruri uimitoare se împlinesc la mormântul părintelui, dar puţine pot fi povestite aşa cum s-au petrecut.  Ca sa te convingi cu adevarat de sfintenia si puterea cuviosului Arsenie, trebuie să vezi cu ochii tai procesiunea Prislopului şi măreţia zilei de 28 noiembrie.

Făgărășenii l-au căutat și îl caută în continuare pe părintele Arsenie Boca

Între 1939-1948, Părintele Arsenie Boca a slujit la Mănăstirea Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus. Acești nouă ani au fost marcanți pentru schimbarea vieții spirituale a făgărășenilor. Mulți l-au căutat în continuare pe Părintele și la Prislop, dar și la Drăgănescu, riscând mult în plin regim comunist.

De ce Țara Făgărașului arde de evlavie pentru Părintele Arsenie, de la a cărui plecare la Domnul se împlinesc 30 de ani? Simplu. Pentru că făgărășenii L-AU CUNOSCUT direct. Fie personal, fie prin părinții, (stră)bunicii sau rudele lor, se arată pe pagina de socializare a Bisericii brâncovenești din Făgăraș.
Și iată cum descrie Părintele Dumitru Stăniloae lucrarea spirituală care se petrecea la Sâmbăta în anii când era acolo Părintele Arsenie:
„Mănăstirea de la Sâmbăta de Sus nu e loc pitoresc de excursii şi de distracţii înrămate în chenare arhaice, ci mediu de zguduiri sufleteşti înnoitoare, de întâlniri serioase ale sufletelor cu vocea lui Dumnezeu care le obligă la o viaţă scoasă din mocirla inconştienţei şi plăcerilor uşoare.
Pe pajiştile mănăstirii şi prin încăperile ei se află zilnic 200-300 de fiinţe omeneşti îngenuncheate pe sub streaşinile ei în rugăciune şi scrutându-şi trecutul de păcate a căror povară nu o mai pot suporta.
Mulţi dintre ei, veniţi de la sute de kilometri, stau acolo câte 2 până la 5 săptămâni, hrănindu-se numai cu pâine şi apă, dar simţindu-se atât de bine şi de întremaţi, încât nu le-ar mai veni să plece, iar dacă pleacă se întorc la scurte intervale.
Cine îi urmăreşte dimineaţa în timpul predicilor Părintelui Arsenie, trecând rând pe rând din starea de încântare pentru frumuseţile duhovniceşti care le sunt dezvăluite, la hohotele de plâns pentru păcatele lor, nu mai poate fi în mod continuu omul care a fost. (…)
Predica de la Sâmbăta de Sus are ca obiect principal combaterea păcatului prin trezirea gândului la prezenţa vie a lui Hristos. De aceea treapta în care culminează pregătirea pelerinului este mărturisirea. Te minunează acuta sensibilitate faţă de povara insuportabilă a păcatului ce se trezeşte în oameni la Sâmbăta.” („Lucrarea de la Mănăstirea Brâncoveanu”, în Telegraful român, 8 august 1943)