Societatea de salubrizare a orașului a rămas din nou fără manager general. Asta după ce astăzi, Florin Bica, cel care a condus această societate din luna mai, și-a înaintat demisia. Anunțul a fost făcut în această seară în cadrul dezbaterii privind  prezentarea taxei speciale de salubritate – persoane fizice  și a tarifului pe mc – persoane juridice – pentru anul 2020. La dezbatere nu au participat nici cei doi directori, cel economic și cel operațional, pe motiv că sunt în concediu medical. De la Salco a fost prezent a dezbatere doar președintele Consiliului de Administrație, Nicolae Bogdan. 

Au fost multe discuții referitoare la decizia luată la începutul anului, cea de majorare a taxei. Explicațiile le-a dat primarul Făgărașului, dar și doi reprezentanți ai Primăriei Făgăraș, care le-au spus celor prezenți în ce situație era societatea, care nu era pregătită să gestioneze deșeurile după ce groapa de pe Dealul Galațiului a fost închisă. Edilul șef a spus celor prezenți că ani de zile, niciunul din conducătorii Făgărașului nu s-a îngrijit pentru a nu se ajunge în această situație. Cât privește întrebările privind fundamentarea prețului, potrivit legii, în măsură să răspundă erau reprezentanții Salco, în speță conducerea societății aflată în subordinea Consiliului Local Făgăraș, însă niciun membru al conducerii nu a fost prezent.

„Societatea nu este ușor de condus și să vii în fața oamenilor, să dezbați un preț de salubritate, să le explici oamenilor, să justifici toate cantitățile, nu este un lucru prea ușor. În urma controlului pe care l-am efectuat din luna septembrie, directorii, nu neapărat managerul, directorii care erau responsabili pentru activitățile principale din Salco, și-au luat subit concediu medical, pentru că acolo, în acel raport sunt niște lucruri care nu sunt chiar ortodoxe, sunt niște lucruri pe care le-au făcut și privind cheltuirea veniturilor Salco. Și vorbim de directorul economic, Eugenia Ciordaș și directorul operațional,  Mara Hordean,  ei sunt cei responsabili care trebuiau să vină aici în fața oamenilor. Directorul, care a fost numit de Consiliul de Administrație și a fost selectat de firma de recrutare din Cluj, văzând care este situația și nemaifăcând față, și-a dat astăzi demisia. Sperăm ca în viitor Consiliul de Administrație să găsească o soluție, să numească interimar un director pentru a avea pe cine urmări și cu cine lucra“, ne-a declarat Gheorghe Sucaciu, primarul Făgărașului.

Deși societatea este în subordinea Consiliului Local, la dezbaterea din această seară au fost prezenți doar trei consilieri locali: Petru Malene, Iulian Lascu și Cosmin Poparad. În urma numeroaselor întrebări adresate doar primarului și reprezentantelor Primăriei Făgăraș, o făgărășeancă a specificat faptul că la aceste întrebări trebuiau să răspundă în special consilierii locali, care ar fi trebuit să se îngrijească de soarta acestei societăți, fiind acționari unici.

Societatea este a Municipiului Făgăraș, în subordinea Consiliului Local. Eu m-am implicat ca primar pentru a da făgărășenilor o prestare de serviciu corectă, pentru a avea curățenie pe străzi și așa cum spuneați dumneavoastră, executivul doar urmărește indicatorii de performanță ai societății. Dar văzând neimplicarea consilierilor locali, neimplicarea conducerii Salco, a trebuit să mă implic pentru a avea un serviciu corect și pentru a avea curățenie în municipiu Am venit anul trecut în fața făgărășenilor și am susținut o taxă de salubritate cu toate că electoral, mie nu mi-a făcut bine. Am susținut acea taxă de 13 lei pentru ca societatea  să reziste din punct de vedere financiar, pentru a nu veni o societate privată de salubrizare și ulterior noi să nu mai avem pârghii de a micșora acel preț. Sunt interese pentru că operatorii privați de salubritate își doresc să prindă cât mai multe UAT-uri, mai ales un municipiu. Dacă știi să gestionezi acest serviciu, mai ales ca operator privat, poți avea un câștig destul de mare. Eu am ținut foarte mult ca societățile de utilități publice să fie în subordinea municipiului și în subordinea Consiliului Local pentru că datorită presiunii cetățenilor, aceste societăți pot presta servicii corecte la prețuri corecte“, ne-a mai spus primarul Făgărașului.

În cadrul dezbaterii au fost câteva întrebări din partea celor prezenți, întrebări care au primit răspunsuri pertinente din partea reprezentanților Primăriei Făgăraș. În urma determinării unei cantități corecte a deșeurilor colectate de pe raza municipiului, lucru care nu s-a efectuat până în acest an, dar și a numeroaselor măsuri privind buna gestionare a societății, începând cu achiziții de utilaje, micșorarea numărului angajaților, s-a determinat un preț de 9 lei/persoană/lună și 120 lei/mc, pentru societățile comerciale, prețuri care vor intra în vigoare din anul viitor. Însă nu înainte de a trece de votul consilierilor locali.

După cum am văzut, cetățenii Municipiului Făgăraș acceptă acest preț, le-am explicat cum am ajuns la acest preț, le-am explicat și inițiativa consilierului local pentru a modifica prețul, le-am explicat legal care este procedura, conform Ordonanței 109, de ce nu am putut  promova acea inițiativă și oamenii au înțeles, au fost de acord. In ședința din 28 noiembrie o să supun aprobării acest proiect de hotărâre, cu taxa specială 9 lei/ persoană fizică și 120 lei tariful pentru persoană juridică“, a mai spus Gheorghe Sucaciu. 

Întreaga dezbatere a fost transmisă live și poate fi urmărită mai jos.

Dezbatere publică privind stabilirea cuantumului taxei de salubritate pentru anul 2020.

Publicată de Gheorghe Sucaciu pe Marţi, 26 noiembrie 2019