foto:digi24.ro

Mai puţine teme pentru acasă. Asta vrea noul ministru al Educaţiei, Monica Anisie. Oficialul a declarant, într-un interviu pentru stirileprotv.ro că printre rezolvările la care se gândeşte, se numără programul after-school, pentru care va „milita” sa existe în toate şcolile. „Voiam să-i asigur pe colegii mei profesori, dar mai ales pe părinţi şi pe elevi că acum, din postura de ministru, voi căuta soluţia să nu mai aibă atâtea teme sau să găsească în cadrul unităţilor de învăţământ soluţii în aşa fel încât acele teme să fie realizate în timpul şcolii. Pentru că, până la urmă, programul acesta after-school, asta ar trebui să construiască. Exact, nu există în toate şcolile şi voi milita să existe şi voi milita ca programul acela pilot din 2016, masa caldă, să se extindă”  Cât despre fondul şcolii, Monica Anisie a spus că „nu ar trebui să existe”.