Nevoile unei comunități sunt multe, însă investițiile se fac în funcție de bugetul fiecărei localități. O sursă importantă de bani pentru realizarea mai multor proiecte într-o comună este accesarea fondurilor externe: fie ele guvernamentale sau europene. Autoritățile comunei Sâmbăta de Sus au depus în anul 2017 mai multe proiecte pentru finanțare cu fonduri prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Două au fost aprobate. Este vorba despre  „Modernizare, reabilitare și dotare Școala Gimnazială, sat Sâmbăta de Sus, comuna Sâmbăta de Sus, județul Brașov“, în valoare de aproximativ 2 milioane de lei și „Reabilitare, modernizare, extindere și dotare sediu al Consiliului Local sat Sâmbăta de Sus, comuna Sâmbăta de Sus, jud. Brașov“, în valoare de peste 1,9 milioane lei.

După toate actele, avizele, procedurile legale, acum lucrările la cele două proiecte au început. Astfel, vechea clădire a cooperativei va fi transformată în sediu nou al Primăriei Sâmbăta de Sus. Clădirea actuală a primăriei nu a fost gândită pentru a găzdui o astfel de activitate iar compartimentarea nu este una adecvată.

„Am început lucrările la sediul Consiliului Local, un proiect în valoare de 450 mii de euro, prin PNDL. Este vorba de „Reabilitare, extindere, modernizare, dotare sediu Consiliu Local“.  Termenul de execuție este de 2 ani de zile.”, a declarat Vasile Andreaș, primarul comunei Sâmbăta de Sus.

De asemenea și lucrările la modernizarea școlii au debutat. Potrivit primarului comunei, la școala din Sâmbăta de Sus vor fi efectuate lucrări de extindere a construcției pentru realizarea unor grupuri sanitare, dar o cameră pentru centrala termică. Modernizarea vizează și recompartimentarea clădirii, refacerea scărilor, modernizare tencuieli, pardoseli, înlocuirea ferestrelor cu unele de tip termopan, modernizarea curții interioare, dar și a trotuarelor din jurul școlii.

Unitatea de învățământ din Sâmbăta de Sus este una recunoscută în Țara Făgărașului pentru actul educațional și numără în jur de 140 de școlari și preșcolari.