sursa foto: realitatea.net

Veşti bune pentru peste 4,5 milioane milioane de pensionari. Aceștia ar putea beneficia şi de tichete de masă, pe lângă alte facilităţi ce le sunt acordate în prezent, potrivit unui proiect de act normativ, aflat în dezbatere la Camera Deputaţilor, care este for decizional.

Astfel, în cazul în care biletele de valoare nu au fost folosite în cursul anului, de către pensionarii din sistemul asigurărilor sociale de stat, din sistemul de pensii şi asigurări sociale de stat pentru agricultori, precum şi de către pensionarii din celelalte sisteme proprii de asigurări sociale, acestea pot fi compensate în tichete de masă”, se arată în expunerea de motive a iniţiativei legislative.

Potrivit parlamentarilor  care au propus acest proiect de lege, bonurile de masă ar urma să fie acordate unui număr total de 4.537.000 de pensionari aflaţi în evidenţele Casei Naţionale de Pensii Publice. De asemenea, printre beneficiari se vor număra şi cei aflaţi în evidenţele Caselor Sectoriale de Pensii, după cum precizează deputatul Ştefan Alexandru Băişanu.

„De acestea (n.r.tichetele de masă) vor beneficia aproximativ 4.537.000 de pensionari, aflaţi în evidenţa Casei Naţionale de Pensii Publice, precum şi cei aflaţi în evidenţa Caselor Sectoriale de Pensii, au transmis iniţiatorii actului normativ.   Propunerea legislativă a fost respinsă în primăvara acestui an de Senat, aflându-se în prezent în dezbatere la Camera Deputaţilor, care este for decizional”, a explicat acesta.

 

 

 

sursa: capital.ro, adevărul.ro