Un secol și jumătate de reper în învățământul făgărășean la Liceul „Radu Negru”

Nu există făgărășean care să nu fie mândru că în orașul său se află frumoasa clădire a Liceului „Radu Negru”, cum nu cred că există vreun absolvent al acestui liceu care să nu fie mândru că a urmat cursurile acestei școli. Și iată că, emblema învățământului din Țara Făgărașului și nu numai,  Liceul „Radu Negru” a ajuns la frumoasa vârstă de 150 de ani.

Astăzi, foști și actuali directori și profesori ai prestigioasei instituții de învățământ făgărășene au luat parte la ceremonia de dezvelire a pietrelor comemorative din fața liceului. Printre cei prezenți, s-au aflat și foști absolvenți ai licelului, care între timp, au ajuns să facă cinste prin munca și priceperea lor. Printre cei mai importanți îi putem enumera pe dr. Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului care a și oficiat slujba de binecuvântare, dar și Nicușor Dan, actualmente politician, un geniu al matematicii care a obținut medalia de aur la Olimpiada Internațională de Matematică în anii 1987 și 1988.

„Sunt extrem de emoționat. Din momentul în care am intrat pe ușă, nu mă așteptam. Am totuși 50 de ani și am fost la multe ceremonii, festivități publice. Nu m-am gândit vreodată să nu vin, atunci când am fost invitat pentru că e ceva important. 150 de ani de Liceu „Radu Negru”, un reper de educație în Țara Făgărașului și pentru România, în general. Îi datorez foarte mult acestui liceu, e locul în care eu m-am format și ca matematician și ca om, cumva. Aici o să revin mereu cu plăcere.”, a declarat Nicușor Dan, fost elev al liceului „Radu Negru” și câștigător al medaliei de aur la Olimpiada Internațională de Matematică în anii 1987 și 1988.

Tot el spune că miza unui elev nu ar trebui să fie olimpiadele, ci felul cum reușește să-și păstreze și să transmită valorile pe care le are.

„Nu cred că miza unui tânăr este să devină olimpic. Dacă se poate întâmpla asta, foarte bine, dar cred că miza este să aibă deschidere către marea cultură a lumii, în sensul cel mai general și să fie, prin ceea ce face el în viață, un păstrător al unor valori pe care noi le avem. Asta este miza mea personală acum. Dacă aș fi fost întrebat când eram licean, aș fi spus că trebuie să câștig olimpiada.”, a mai declarat Nicușor Dan.

Bineînțeles că de la o astfel de ceremonie nu puteau lipsi cei mai importanți profesori ai liceului, profesori care au făcut istorie și care au luminat mințile și inimile multor generații de elevi. Printre ei, l-am întâlnit pe profosorul de filosofie și economie, Cornel Teulea.

„În primul rând sunt mândru că fac parte din Țara Făgărașului, un locuitor al ei, apoi prin restrângere, dar extensie ca valoare, o jumătate de secol i-am petrecut aici în Radu Negru. Are o istorie uluitoare. Ca o ultimă recunoaștere a valorilor „Radu Negru„ importanței lui în cultura învățământului românesc, s-a petrecut acum ceva timp, când colegiul a fost admis în Alianța Colegiilor Centenare la Tărgu Mureș. Am fost delegat din partea liceului unde am dus mesajul. Este un lucru bun pentru că vocea unui liceu de elită trebuie să se audă și să se audă peste tot.”, a spus Cornel Teulea, fost profesor de filosofie și economie al „Liceului Radu Negru”.

Cea mai veche instituție de învățământ din Țara Făgărașului, Liceul „Radu Negru” a luat ființă în anul 1869 cu ajutorul cărturarului transilvănean Ion Codru Drăgușanu. Din anul școlar 1919-1920, cursurile s-au predat numai în limba română. Așadar, pe lângă aniversarea celor 150 de ani de existență, Colegiul Național Radu Negru sărbătorește astăzi și 100 de ani de învățământ în limba română.  Pasiunea pentru citit, însă, a scăzut odată cu trecerea timpului, spune Gabriel Angelescu, unul dintre profesorii de limbă și literatură română al liceului.

„E o limbă cultivată, sunt instrumentele de cultivare a ei, ne străduim și noi să o păstrăm în limitele limbii literare. A scăzut, sigur, pasiunea pentru citit, a crescut pasiunea pentru telefon, dar să știți că în fiecare clasă sunt elevi care citesc, care sunt pasionați. Poate nu așa de mult ca pe vremuri unde erau și mai puține tentații. Dar se citește și este foarte bine.”, a spus Gabriel Angelescu, profesor de română la Colegiul Național „Radu Negru”.

Și tot profesorul de română ne-a spus că pentru mulți dintre profesorii  prezenți la ceremonie, Liceul „Radu Negru” reprezintă întreaga lor muncă și dedicare.

„Înseamnă foarte multă. Înseamnă generații și generații de elevi, zic eu, bine pregătiți, care au ieșit de pe băncile acestei școli. Înseamnă, de asemenea, generații de profesori, care au muncit cum au putut, cum au înțeles, cum au avut posibilitatea pentru acești elevi. Au fost profesori care întreaga lor existență au, într-un fel, legătură cu „Radu Negru”. De când au venit aici și până când s-au pensionat au rămas la Radu Negru. Un exemplu printre acei profesori sunt și eu. Pare neschimbat ca aspect, dar s-au schimbat generațiile, s-au schimbat dotările. În prezent avem o foarte bună dotare din punct de vedere tehnic și tehnologic, avem o sală de sport modernă, avem laboratoare, cabinete dotate cu tot ceea ce trebuie. Este o școală modernă iar rezultatele nu s-au lăsat așteptate, avem olimpici naționali, internaționali, participanți la concursuri. Este firesc să fie așa, doar este o școală cu prestigiu.”,  a mai spus Gabriel Angelescu, profesor de română la Colegiul Național „Radu Negru”.

În prezent, Colegiul Național „Radu Negru” este, la fel ca în trecut, o instituție de educație etalon pentru ceea ce înseamnă învățământul de calitate, atât la nivel local, jutețean, național cât și internațional.

„Cum să te simți altfel, decât profund emoționat și bineînțeles, această emoție este corelată și cu profundă recunoștință. Astăzi, la colegiul nostru este sărbătoare, aniversează, iată, înființarea și sărbătoarea limbii române și ne-am propus mai multe activități. Programul a fost gândit ca o zi cadou, ca o zi recunoștință pentru tot ceea ce a însemnat și înseamnă spiritul „Radu Negru”. Acest spirit, s-a format în decursul a unui veac și jumătate de educație și experiență în educație și se încadrează și cu prezentul colegiului. Astăzi suntem un colegiu mare, avem în prezent 1505 elevi, conduși de 80 de cadre didactice, care, la fel ca înaintașii lor, se consumă pe sine pentru a lumina și îndruma elevii. Mă bucur că Dumnezeu a rânduit ca eu să fiu în fruntea liceului la acest eveniment aniversar și aș spune că ziua de azi a fost de la bun început binecuvântată prin prezența în mijlocul nostru a Înalt Prea Sfințitul Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului, un ilustru absolvent al colegiului nostru.”, a declarat Maria Racu, directorul Colegiului Național „Radu Negru”.

 

 

Cea mai veche instituție de învățământ secundar  din Țara Făgărașului a luat ființă la 13 septembrie 1869, prin efortul lui Ion Codru Drăgușanu, care la vremea respectivă era vice-comitele (subprefectul) jutețului Făgăraș. Această școală superioară ortodoxă a funcționat sub diferite denumiri, dar cea mai reprezentativă a rămas cea dată de cărturar. Drăgușanu însuși i-a dat numele legendar de Radu Negru.

 

The specified slider is trashed.

 

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *