O altă investiție importantă pentru Făgăraș, blocată de contestații

O altă investiție importantă pentru Făgăraș bate pasul pe loc din cauza contestațiilor. Este vorba despre investiția „amenajare sală de sport“ la Școala Gimnazială „Ovid Densușianu“, proiect câștigat încă din 2016 de administrația locală și care se va realiza prin Compania Națională de investiții din cadrul  Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţie Publice. În acest sens, încă de la sfârșitul anului 2017 a fost demolată vechea clădire unde elevii desfășurau orele de sport. Procedurile privind această investiție s-au întins până în primăvara acestui an, când Compania Națională de Investiții a scos lucrarea la licitație. Procedura de achiziție s-a oprit, după ce aceasta a fost contestată la începutul acestei luni. Într-o postare pe pagina de socializare, primarul Făgărașului, Gheorghe Sucaciu, explică stadiul acestei investiții.

Cred că sportul este un factor important pentru educaţie şi pentru sănătatea cetăţenilor. Am prezentat într-o postare anterioară bazinul de înot, acum vă prezint stadiul proiectului sălii de sport de la Şcoala Generală Ovid Densuşianu Făgăraş. Este o investiţie de 6.479.584 lei fără TVA. Nu aş fi reuşit implementarea acestor proiecte fără echipa din primărie, căreia îi mulţumesc pe această cale. Responsabilă de implementarea celor două proiecte este doamna Vlad Mihaela.

http://sicap-prod.e-licitatie.ro/…/simpli…/v2/view/100065702

În data de 09.05.2019 C.N.I. a publicat pe SEAP procedura de achiziţie pentru contractul de Proiectare faza adaptare amplasament şi asistenţă tehnică din partea proiectantului şi execuţia de lucrări pentru obiectivul de investiţii Sală de sport şcolară în localitatea Făgăraş, str. Vasile Alecsandri, nr. 13, jud. Braşov, cu data limită de depunere oferte 06.06.2019.

Termenul limită de finalizare a etapei de Evaluare calificare/tehnică a fost 22.07.2019. În urma acestei evaluări procedura de achiziţie a fost contestată în data de 08.10.2019, fapt ce duce la obligativitatea soluţionării contestaţiei de către Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor în 15 zile de la înregistrare cu posibilitate de prelungire conform Legii.

Termenul limită de evaluare financiară este 06.12.2019 cu posibilitate de prelungire conform Legii.“, se arată în postarea făcută de Gheorghe Sucaciu.

Realizarea acestui obiectiv este urgentă. Asta pentru că de doi ani de zile, elevii nu au o sală de sport, orele desfășurându-se afară sau într-o sală de clasă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.