Cu un pas mai aproape de legalizarea căsătoriilor gay! Senatul a adoptat uniunea consensuală între două persoane

sursa foto: digi24.ro

La un an de la eșecul referendumul pentru familie, legislația privind drepturile minorităților sexuale a devenit mai permisivă de săptămâna trecută. A fost adoptată tacit o inițiativă care legiferează uniunea consensuală, inclusiv între două persoane de același sex.  Proiectul de lege, legalizează uniunea consensuală între două persoane de același sex, care pot încheia între ele un contract civil și pot avea drepturi similare cu celor ale membrilor unei familii formate prin căsătorie. Potrivit proiectului, uniunea consensuală reprezintă asocierea dintre două persoane de sex diferit sau de același sex. Aceasta poate fi recunoscută legal chiar dacă nu este înregistrată la Starea Civilă.

Drepturile și obligațiile persoanelor care au încheiat o uniune consensuală sunt identice cu cele ale soților dintr-o căsătorie tradițională. În cazul spitalizării unuia dintre parteneri, de exemplu, celălalt este considerat aparținător, iar în caz de deces supraviețuitorul beneficiază de moștenire și de pensie de urmaș.

Ideea legalizării relațiilor dintre persoanele de același sex a fost luată în calcul chiar la vârful coaliției aflate la guvernare încă din anul 2018, PSD- ALDE când, în parlament au ajuns două inițiative legislative în acest sens.

Una a fost cea a Consiliului național pentru Combaterea Discriminării și prevedea legiferarea uniunilor consensuale. Cu alte cuvinte, cuplurile, indiferent dacă sunt homosexuale sau heterosexuale, își vor putea legaliza relația, beneficiind de toate drepturile care decurg de aici. O altă inițiativă îi aparținea deputatei independente Oana Bîzgan și viza legiferarea parteneriatului civil.

„La nivelul Uniunii Europene, deja 22 de țări oferă cetățenilor posibilitatea de a oficializa relația de cuplu fără a fi obligați la căsătorie, prin alternativa unui parteneriat civil.  Nu se poate ca în 2018, într-o țară europeană, să mai condiționăm drepturi civile de instituția căsătoriei. Acest aspect este o discriminare”, a explicat Oana Bîzgan.

Potrivit datelor oficiale de la recensământul din 2011, în România sunt 800 de mii de persoane care trăiesc în concubinaj. Nu există însă o statistică și în ceea ce privește cuplurile homosexuale.

Legea a fost adoptată săptămâna trecută când, la ultima ședință de plen a Senatului, din 16 octombrie, pe ordinea de zi a s-au aflat 120 de proiecte legislative care trebuiau dezbătute și votate și un proiect de lege organică care trebuia doar votat. Dintre acestea, nu mai puțin de 103 proiecte aveau termen de adoptare tacită data de vineri, 18 octombrie.  Printre acestea se numără zeci de proiecte de adoptare a unor ordonanțe de urgență ale Guvernului, multe având amendamente formulate în comisii, dar și nenumărate inițiative de schimbare a Codului Penal, Codului Fscal, Codului Muncii, Codului Civil, Codului Rutier, regimului construcțiilor sau regimului armelor și munițiilor.

sursa: ortodoxinfo.ro

 

The specified slider is trashed.

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.