Localnicii din Comăna de Sus povestesc că ciobanul a ieșit afară din stâna aflată la marginea satului după ce a auzit câinii că latră foarte tare. În acel moment, un urs foarte mare, potrivit acestora, l-a atacat. A scăpat din ghearele ursului, doar după ce câinii, dar și un alt cioban i-au sărit în ajutor. S-a întors în stână însă cu răni foarte grave pe mâini, față și cap. În momentul de față este internat la Spitalul Județean Brașov, la ATI, potrivit presei județene.

Primarul comunei Comăna, Viorel Grusea, spune că nu este pentru prima dată când ursul vizitează satele comunei. Acesta și-a făcut prezența mai ales în culturile oamenilor.

Cu astfel de probleme se confruntă toți locuitorii Țării Făgărașului și nu numai. Este o problemă națională, care persistă de ceva timp și pentru care încă nu s-a găsit o rezolvare, după ce din toamna anului 2016, vânătoarea la această specie a fost oprită.

Știre inițială

Un bărbat de 56 de ani a fost atacat azi-noapte de un urs la o stână din Comăna de Sus. Potrivit ISU Brașov, după momentul atacului,bărbatul era inconștient iar la fața locului s-a deplasat un echipaj al ambulanței cu medic. Potrivit ISU Brașov, starea bărbatului este foarte gravă, prezentând plăgi de la mușcături pe tot corpul. Vom reveni.