foto: jurnalul.ro

Autorităţile din judeţul Sibiu sunt în alertă de joi dimineaţa, după ce s-a aflat că a fost sacrificat un porc bolnav cu pestă în Colun, comuna Porumbacu de Jos, care se pare că deja a fost mâncat de o familie cu mulţi copii, scrie presa din Sibiu.

„Pe mine m-a sunat domnul Ţichindelean azi-dimineaţă, să îmi spună că îmi dă o veste proastă în sensul că, lângă Porumbacu, la Colun s-a luat probă de la porc şi s-a dus la Cluj-Napoca şi a ieşit pozitiv. Azi-dimineaţă avea deja confirmarea. S-a trimis probă şi la Bucureşti şi aşteaptă rezultatul şi de la Bucureşti”, a spus prefectul Sibiului, Maria Minea, pentru oradesibiu.ro.

Pe parcursul zilei de ieri, autorităţile sanitare şi Poliţia au căutat în judeţ, să vadă exact cine a consumat carnea din acest porc bolnav de pestă şi dacă mai există bucăţi din porc, care încă nu au fost preparate şi mâncate. Prefectul ia în calcul să convoace vineri dimineaţa, Comitetul pentru situaţii de urgenţă, pentru a lămuri exact care este situaţia cu focarul de pestă porcină, mai scrie sursa citată.