Ieri, 9 octombrie,  a fost programată vizita de studiu în România a celor 8 delegații străine partenere în proiectul ThreeT, proiect care este centrat pe principiul sustenabilității turismului cultural și eco-turismului. Reprezentanții celor 8 țări partenere au fost prezenți în satul Rucăr unde, alături de primarul comunei Viștea și de alte oficialități locale și județene, au participat la o câmpenească autentică la stâna din sat. Aceștia au putut vedea cele mai bune exemple de bune practici în ceea ce privește turismul autentic din Țara Făgărașului, un altfel de turism, cum spune primarul comunei Viștea, Florin Ioani.

 

 

„Pe lângă proiectul care astăzi îl parcurgem, proiectul mare care vizează 9 țări, printre care și România, astăzi ne aflăm la Rucăr să practicăm un turism altfel. Altfel de ce face orașul Brașov, altfel decât în alte zone din zona metropolitană a Brașovului cum ar fi Râșnov, Bran. Suntem în Țara Făgărașului în care direcția noastră de turism este cu totul alta. Noi facem un turism autentic, un turism bazat pe natură care este punctul cel mai tare al nostru. Patrimoniul natural este deosebit în Țara Făgărașului. Într-un teritoriu foarte scurt întâlnim toate formele de relief din România, începând de la golul alpin ca cel mai înalt palier, păduri de conifere, râuri de munte, partea de șes cu organizarea satelor din Țara Făgărașului, ajungem la Olt, al doilea punct tare al zonei și trecem mai departe în zona colinară, zona de deal, care are un alt tip de relief. Aici vorbim de pășuni întinse, de pădurile de stejar și fag seculare, pășunile neschimbate de mii de ani unde oamenii trăiesc în armoie cu natura.”, a spus Florin Ioani, primarul comunei Viștea.

 

Până să ajungă la stână, oaspeții au fost primiți la Căminul Cultural din satul Rucăr, unde oficialitățile locale le-au explicat de ce Țara Făgărașului e diferită și de ce merită să vii ca turist aici. După prezentare, a urmat drumul spre stână. În această experiență, toți cei prezenți, aproximativ 50 de persoane s-au convins pe pielea lor de frumusețea locului și mai ales de autenticitatea sa.

Este uimitor, peisajul este de-a dreptul impresionant. România e cea mai frumoasă țară pe care am văzut-o. Până și infrastructura rutieră e ok.”, ne-a spus uimit Iani, unul dintre membrii delegației, venit din Finlanda.

„Îți taie respirația, e de necrezut. Sunt pentru prima dată în Țara Făgărașului. Trebuie să merg imediat în munți, nu mai pot sta aici, trebuie să merg sus în munți. Dați-mi un cal și voi fi plecat.”, a spus Michael, membru delegat din Germania.

La stână, oaspeții au fost întâmpinați de bucate tradiționale ca telemeaua de bivoliță, cașcaval de oaie, pastramă, cârnați, dar și țuică și vin. Iar pentru ca rețeta să fie completă, un localnic i-a încântat pe străini cu doine și cântece românești.

Conceptul nostru local urmărește să pună în valoare produsele tradiționale din satele din Țara Făgărașului, să punem în valoare patrimoniul satului, cu bisericile care sunt monumente istorice, vechile cazane de rachiu, morile tradiționale cu piatră și cu toată organizarea satului care este păstrată de sute de ani așa cum sunt satele noastre, cu stâna satului, cu ciurda satului, o organizare pe care nu o găsim în multe locații din România.”, a mai spus Florin Ioani, primarul comunei Viștea.

Cei 8  parteneri ai proiectului sunt:  Provincia Livorno ca lider de proiect (Italia), Regiunea Toscana (Italia), Consiliul Regional al Finlandei Centrale, Autoritatea de Planificare din Malta, Județul Kujawsko Pomorskie (Polonia), Guvernul Local al Insulei Tenerife, Administrația Guvernamentală din Județul Vas (Ungaria), Organizația de Management Regional Hessen Central (Germania) vor prezenta bunele practici din fiecare regiune, in cadrul vizitelor de studiu organizate in fiecare tara partenera in proiect.

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Centrul Regional pentru Dezvoltare Durabilă și Promovarea Turismului – Țara Făgărașului își propune ca într-un timp de maxim 2,3 ani să facă din zona noastră una dintre cele mai cunoscute și dorite destinații de vacanță din România și nu numai.

 

Noi avem o asociație a comunelor din Țara Făgărașului, cu ajutorul căreia ne-am propus ca să transformăm Țara Făgărașului în cea mai cunoscută destinație turistică din România într-un timp foarte scurt, cam de 2,3 ani. Avem ambiții mari, ține foarte înalte și ne dorim ca să depășim tot ce e în țara asta, ca Valea Prahovei, Bucovina, Delta Dunării, Maramureș și dacă Dumnezeu ne ajută, în 3 ani să auzim că cea mai cunoscută destinație turistică din România e Țara Făgărașului.”, a declarat Dumitru Flucuș, primarul comunei Șinca Nouă.

Și totuși, chiar dacă Țara Făgărașului este o zonă cu totul aparte din punct de vedere geografic, oameni sunt elementul care fac din această zonă un ținut cu adevărat autentic și special.

Eu cred că cel mai special lucru din Țara Făgărașului sunt oamenii. Pe oamenii ăștia nu-i vezi și nu-ți dai seama, așa doar trecând pe stradă, că sunt oarecum diferiți. Dar să știți că suntem diferiți, pentru că aici au fost mereu oameni liberi și mândri care nu s-au îndoit în fața niciunui imperiu, nu și-au schimbat credința, nu și-au schimbat limba, nu și-au schimbat nimic, au rezistat la toate intemperiile, și la austrieci, și la comuniști. Sunt oameni ospitalieri, dârji, mândri.”, a mai spus Dumitru Flucuș, primarul comunei Șinca Nouă.

 

 

 

 

 

 

 

(Aurel CSATO)